Dosar Oracle. DNA: Mîndruțescu, acuzat de mită de peste 800.000 de euro. Cauțiune de jumătate de milion de euro

DNA îș acuză pe directorul general Oracle România, Sorin Mihai Mîndruțescu, de luare de mită ce depășește opt sute de mii de euro. El este liber pe o cauțiune de 500.000 de euro. 

Sorin Mihai Mîndruțescu, acuzat de luare de mită

”Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au efectuat, pe parcursul zilei de 7 august 2019, o serie de percheziții în cadrul unui dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție. Ulterior, în urma audierii în același dosar penal, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul MÎNDRUȚESCU SORIN MIHAI, director general al filialei din Romania a unei companii multinaționale din domeniul IT, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale).” anunță DNA. 

Liber pe cauțiune de 500.000 de euro

”De asemenea, a fost fixată o cauțiune în valoare de 500.000 euro (echivalent în lei) care va fi depusă la o unitate bancară și consemnată pe numele său la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție sau prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective. Termenul de depunere a cauțiunii a fost fixat pentru data de 9 august 2019.” mai transmite DNA. 

Acuzat că e cerut mită de peste 800.000 de euro

”În calitatea menționată anterior, inculpatul Mîndruțescu Sorin Mihai a pretins și ulterior a primit suma totală de 869.413 euro, cu titlu de mită, de la reprezentanții unor firme din domeniul IT (parteneri acreditați ai companiei multinaționale), pentru ca, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să pună la dispoziția acestora oferte de preț avantajoase privind produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaționale, astfel ca respectivele societăți să poată să se înscrie și să participe la anumite licitații publice organizate de diverse instituții de stat sau cu capital de stat - Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "TRANSELECTRICA" SA, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Administrația Româna a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA).” potrivit DNA. 

DNA mai transmite că ”Ofertele de preț priveau produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaționale, în special licențele IT necesare instituțiilor publice. Licitațiile organizate de companiile de stat aveau ca obiect achiziția de echipamente de tehnică de calcul, componente, accesorii, produse și aplicații software și servicii conexe necesare implementării unor proiecte de servicii on-line, ori a unor proiecte de dezvoltarea, extinderea și adaptarea sistemelor informatice; de asemenea, licitațiile aveau ca obiect suplimentarea ori reînnoirea de produse software ori servicii de suport tehnic și mentenanță. Suma totală de 869.413 euro a fost pretinsă și primită de inculpat, cu titlu de mită, în opt situații, în perioada septembrie 2009-noiembrie 2013. Banii au fost primiți fie în conturi personale ale inculpatului, fie în conturi ale unor societăți controlate de inculpat.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel