Dosar Lukoil. Sechestru pe bunuri de două miliarde de euro

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești care instrumentează dosarul Lukoil au extins măsurile asiguratorii. Ei au pus sechestru asupra unor bunuri care aparțin companiei Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda.

Un comunicat de presă de miercuri arată că procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au extins cercetările și au dispus control judiciar asupra a cinci persoane. Doi sunt cetățeni ruși. Toți sunt angajați ai SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti. Anchetatorii au pus sechestru pe bunuri deținute de Lukoil Europe Holding Bvatrium Olanda şi SC Petrotel Lukoil SA în valoare de două miliarde de euro. Au fost puse sub sechestru conturi bancare, prime de emisiune şi acţiuni.

"În cauză, în urma extinderii certărilor faţă de Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda şi faţă de S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti au fost extinse şi măsurile asigurătorii. Acestea au fost aplicate asupra unor bunuri aparţinând Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, până la concurenţa sumei de 2.007.103.675,74 euro, respectiv asupra conturilor bancare deţinute de această entitate juridică la bănci comerciale situate în U.K. şi Olanda, asupra primelor de emisiune în cuantum de 1.880.931,388 lei, precum şi asupra unui număr de 176.840.629 acţiuni, deţinute de aceasta în cadrul S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti", arată în comunicatul PCA Ploieşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel