Dosar DNA. Orban, o nouă reacție după redeschiderea dosarului

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a respins, duminică, orice asociere între numele său şi redeschiderea dosarului "Transalpina 3" instrumentat de DNA, afirmând că informaţiile apărute în presă sunt tendenţioase şi nu au nicio legătură cu realitatea. 

"A apărut o informaţie care nu are nicio legătură cu realitatea. Redeschiderea unui dosar se face prin decizia unei instanţe şi, conform unei hotărâri a Curţii Constituţionale, pentru redeschiderea unui dosar privitor la o persoană, acea persoană este în mod obligatoriu citată în instanţă. Nu am fost citat în niciun fel. (...) Decizia deschiderii acelui dosar, care nu mă priveşte pe mine, nu are nicio legătură cu mine (...), redeschiderea e făcută în august. Această ştire e cunoscută, e pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Mie mi s-a părut foarte ciudat că, exact după achitare, cineva a prezentat această ciorbă reîncălzită într-un mod fals, într-un mod mincinos, care nu are nicio legătură cu realitatea", a declarat Orban după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL. 

În opinia liderului PNL, prin apariţia unor astfel de informaţii în presă sunt urmărite obiective de natură politică. 

"Nu am fost citat, nu am fost citat nici de instanţă la redeschiderea dosarului, pentru că, dacă ar fi avut vreo legătură cu mine, obligaţia instanţei era să mă citeze. (...) Ca atare, nu am absolut niciun fel de legătură. A transmite o ştire în acest mod insidios mi se pare o propagandă lipsită de onestitate şi care urmăreşte de fapt obiective de natură politică", a spus Ludovic Orban. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel