Donald Trump nu doreşte să se întâlnească cu Hassan Rouhani la ONU

Donald Trump FOTO AGERPRES
Donald Trump FOTO AGERPRES

Statele Unite doresc să evite un război cu Iranul, iar trupele suplimentare pe care armata americană le va desfăşura în zona Golfului sunt pentru ''descurajare şi apărare'', a declarat duminică secretarul american de stat Mike Pompeo, potrivit agenţiei Reuters.

Misiunea noastră este să evităm războiul, a mai spus Pompeo la postul Fox News, adăugând că preşedintele Donald Trump va întreprinde acţiunile necesare dacă Teheranul nu-şi schimbă comportamentul.

El a menţionat de asemenea că SUA vor căuta să obţină sprijin internaţional la Adunarea Generală a ONU în faţa Iranului, după atacul din 14 septembrie cu drone şi rachete care au lovit două instalaţii petroliere ale Arabiei Saudite, atac care conform armatei saudite a fost executat dinspre nord. ONU a fost creată exact pentru acest gen de lucruri - atunci când o ţară atacă altă ţară - şi sperăm că Naţiunile Unite se vor mobiliza în acest caz, a indicat secretarul american de stat, insistând că a fost un atac iranian, efectuat cu rachete de croazieră.

La rândul său, preşedintele Trump a declarat că nu are nicio intenţie să se întâlnească la ONU cu omologul său iranian Hassan Rouhani. Nimic nu este vreodată total exclus, dar nu am intenţia să mă întâlnesc cu Iranul, a declarat duminică preşedintele american.

Parada militară a forțelor străine



La Teheran, preşedintele Rouhani a criticat, în timpul unei parade militare, prezenţa forţelor străine în regiunea Golfului şi a anunţat că va prezenta săptămâna aceasta la Adunarea Generală a ONU un plan de cooperare regională în domeniul securităţii care să implice exclusiv statele din zona Golfului Persic, dar despre care nu a oferit detalii.

În urma atacului din 14 septembrie SUA au impus vineri noi sancţiuni împotriva Iranului, care vizează în principal Banca Centrală a acestei ţări, precum şi Fondul de Dezvoltare al Iranului şi compania Etemad Tejarate Pars. Fondul de Dezvoltare iranian este, potrivit Trezoreriei americane, fondul suveran al Iranului şi în conducerea acestuia se regăseşte inclusiv preşedintele Hassan Rouhani, iar compania Etemad Tejarate Pars este folosită ca paravan pentru transferuri financiare destinate achiziţiilor efectuate de Ministerul Apărării iranian.

Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, a estimat la postul CNN că atacul asupra instalaţiilor petroliere saudite este un atac asupra sistemului economic mondial.

Vezi și: Arabia Saudită şi Iranul, avertismente reciproce: Un act de război

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel