Donald Trump a cerut companiei Apple să ajute poliția să obțină acces la datele din telefoane

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a îndemnat Apple să ajute poliția.

Președintele american Donald Trump a îndemnat Apple să „ajute" poliția să obțină acces la date din telefoanele sale, în cazul în care este nevoie, relansând conflictul dintre administrația sa și gigantul IT, conform Agerpres.

„Apple trebuie să ne ajute. Țin foarte mult la acest lucru. Ei dețin cheile ca să putem prinde mulți infractori", a spus Trump într-un interviu în marja Forumului Economic Mondial de la Davos.

Trei pușcași marini, uciși de un aviator saudit

La originea actualului diferend se află atacul din decembrie anul trecut de la baza aeronavală Pensacola din Florida, în care trei pușcași marini au fost uciși de un aviator saudit motivat, potrivit ministrului american al justiției Bill Barr, de ideologia jihadistă. Ulterior, guvernul american a cerut acces la două telefoane Apple ale atacatorului pe care anchetatorii nu reușesc să le deblocheze.

O dispută similară a avut loc în 2015 între Apple şi Departamentul Justiției, după atacul de la San Bernardino (California), soldat cu 14 morți, după care Apple a refuzat să ajute politia să acceseze conținutul criptat al telefonului unuia dintre autorii atentatului. În cele din urmă, guvernul a renunțat la acțiunile în justiție împotriva Apple, după ce în 2016 a reușit să deblocheze telefonul respectiv cu un instrument dezvoltat de o companie terță.

Cele două incidente ilustrează dezbaterea de natură tehnologică şi politică mai amplă şi care depășește granițele SUA dintre partizanii unei protecții absolute a proprietății private şi cei care consideră că acest deziderat reprezintă un obstacol pentru înfăptuirea justiției.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel