Doliu în Serviciul Român de Comedie, după ce saxofonistul trupei a murit

dan nedelcu
dan nedelcu

Dan Nedelcu, supranumit DAX, membru al trupei Serviciul Român de Comedie, a murit, joi dimineața, în urma unui cancer. Acesta a fost operat la Spitalul de Urgenţă Floreasca în urmă cu doi ani, evoluţia sa pe termen scurt fiind bună, potrivit linknews.ro.

Cu câteva luni în urmă, boala începuse să se răspândească în corpul lui şi Dan făcuse metastaze inclusiv la plămâni, fapt care îi provoca imposibilitatea să mai cânte.

 Joi dimineaţă, boala l-a învins şi Dan Nedelcu a murit.

Youtube video image

 În momentul depistării bolii, acum doi ani, el scria pe blogul său: "Se pare că este momentul să mă opresc puţin din cântat, motivul fiind o boală despre care auzim aproape zilnic în jurul nostru...`cancer`....Dar spunem: `Nu mi se poate întampla mie!`, nu-i aşa? Totuşi, după aproape un an de dureri la mâna dreaptă, timp în care am fost consultat de trei ori de către trei medici diferiţi, care mi-au recomamdat tratamente de fizioterapie, am fost în sfârşit sfătuit de către un prieten chirurg să fac şi un RMN. Şocul a fost mare să aflu că sunt suspect de o tumoră malignă destul de rară numită sarcom sinovial".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel