Doi poliţişti din Galaţi, impasibili în faţa unei tinere pline de sânge. Mihai Fifor, reacţie: Nu vom accepta astfel de situaţii, niciodată

Mihai Fifor
Mihai Fifor

Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a reacţionat după ce doi poliţişti din Galaţi au privit impasibili cum o tânără din Galaţi sângera pe stradă şi a menţionat că astfel de lucruri  nu vor fi acceptate niciodată. 

"Am început ziua cu o videoconferinţă cu şefii de inspectorate din teritoriu, pentru a trece în revistă situaţia operativă şi priorităţile saptamanii, urmând ca tipul acesta de întâlniri săptămânale să capete un caracter permanent.

În ceea ce priveşte cazul de la Galaţi, am dispus măsuri ferme de verificare imediată a ceea ce s-a întâmplat, urmând ca cei care se fac responsabili să fie traşi la răspundere, conform legii. Nu vom accepta ca astfel de situaţii să se repete vreodată, atitudinea poliţiştilor implicaţi fiind inadmisibilă.

Am cerut fiecărui inspector şef de poliţie ca, în maximum o săptămână, să prezinte o evaluare riguroasă a activităţii Inspectoratului, structură cu structură, urmând ca aceasta să facă obiectul analizei imediate de la nivel central.

Aştept transparenţă, onestitate şi corectitudine, iar cei care nu înţeleg importanţa şi responsabilitatea funcţiei, vor trebui să plece", a scris MIhai Fifor pe pagina sa de Facebook. 

Ia-mă nene, scos în afara legii 

"Acţiunile dispuse săptămâna trecută pe linia transportului ilicit de persoane continuă şi în aceste zile şi primele rezultate încep deja să apară.

Am fixat, de asemenea obiective precise pentru structurile MAI în legătură cu începerea anului şcolar. Fiecare elev trebuie să se simtă în siguranţă, acest subiect urmând să rămână o prioritate a Poliţiei române", a concluzionat ministrul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel