Doi copii și doi adulți, răniți într-un accident din Alba. Trei mașini au fost implicate

ARHIVĂ, Foto: ISU Alba
ARHIVĂ, Foto: ISU Alba

Patru persoane au fost rănite într-un accident produs în județul Alba.

Doi copii și doi adulți au fost răniți într-un accident produs în Arieșeni, județ Alba, în care au fost implicate trei mașini, conform Agerpres.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba au transmis că o fetiță de 7 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral, iar o femeie de 45 de ani prezintă durere toracică și de bazin.

Un bărbat s-a ales cu escoriații faciale. În accident a mai fost rănit un copil, transportat la Spitalul din Câmpeni. Două dintre victime au fost încarcerate.

A fost folosit și un elicopter SMURD

Stația de Pompieri Câmpeni a intervenit pentru descarcerare și acordare de prim ajutor medical cu o autospecială cu modul de descarcerare, fiind trimise la fața locului o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Alba și un echipaj SMURD.

„Primul ajutor medical la fața locului a fost acordat de echipajul Salvamont de la pârtia Vârtop, alertat, după primirea apelului, de către Dispeceratul medical ISU-SAJ Alba", au precizat reprezentanții ISU Alba.

Poliția a deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel