Documente judiciare: Manafort, scurgere de informații către Rusia

Documente judiciare: Manafort, scurgere de informații către Rusia
Documente judiciare: Manafort, scurgere de informații către Rusia

Directorul de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort, comunica unui rus date ale sondajelor.

Potrivit unor documente judiciare, citate de portalul elveţian 24heures, Paul Manafort, fostul director de campanie al lui Donald Trump, a furnizat date ale sondajelor unui rus suspectat că ar avea legătură cu serviciile de informaţii de la Moscova înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA din 2016.

Procurorul special Robert Mueller, mandatat să investigheze cu privire la o posibilă complicitate între responsabili ruşi şi echipa de campanie a miliardarului republican, i-a reproşat la 7 decembrie lui Paul Manafort că a minţit poliţia federală (FBI), în pofida acordului său de cooperare cu anchetatorii. Mueller l-a acuzat că a minţit cu privire la schimburile de informaţii cu unul din foştii săi asociaţi, rusul Konstantin Klimnik, suspectat de către SUA că ar avea legătură cu serviciile secrete din ţara sa, conform documentelor judiciare date publicităţii marţi.

Citește și: Procurorul Mueller, selfie cu un nud de la o companie rusă

Legături multiple între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Rusia

În documentele transmise în apărarea clientului lor, avocaţii lui Paul Manafort (69 de ani) au asigurat că el nu îşi poate aminti toate discuţiile purtate în 2016. 'Acelaşi argument este valabil şi pentru acuzaţia potrivit căreia Manafort a minţit că i-ar fi furnizat lui Klimnik date ale sondajelor legate de campania prezidenţială din 2016', adaugă ei într-un paragraf înnegrit pentru a rămâne confidenţial, dar care, din cauza unei erori de calculator, este vizibil. Aceste acuzaţii, necunoscute până acum, adaugă o nouă tuşă tabloului schiţat de mai multe luni de către procurorul Mueller, care relevă existenţa unor legături multiple între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Rusia.

Preşedintele SUA neagă energic orice complicitate şi denunţă cu regularitate o 'vânătoare de vrăjitoare'. În cadrul anchetei sale, Robert Mueller a devoalat mai multe nereguli - în special bancare şi fiscale - comise înainte de 2016 de către Paul Manafort care, în speranţa unei sentinţe mai uşoare, a fost de acord să coopereze cu justiţia. Dar procurorul îl acuză acum de nesinceritate, ceea ce i-ar putea atrage o sentinţă mai severă.

Citește și: Trump, discurs televizat pentru a debloca discuțiile pe buget

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel