DNA, trimitere în judecată pentru fraudă cu fonduri europene

justiție
justiție

Procurorii DNA Bacău au trimis în judecată administratorul unei societăţi comerciale pentru comiterea mai multor infracţiuni de fraudare a fondurilor europene, prejudiciul fiind de peste 9 milioane de lei.

Alături de Radu Bălău, care era la data comiterii faptelor administratorul SC TCE Agrosuind SRL, a fost trimisă în judecată şi societatea comercială dar şi consultantul pe proiecte europene, Cornel Zdrob.

Anchetatorii susţin că, în perioada 2011-2015, în contextul implementării a două proiecte finanţate din fonduri europene, din dispoziţia inculpatului Bălău Radu au fost înaintate Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Iaşi mai multe documente false, fapt ce a avut ca finalitate obţinerea pe nedrept de către SC Agrosuind Com SRL a sumei de aproape 9,2 milioane lei, reprezentând valoarea finanţării nerambursabile din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

"În cursul implementării acestor proiecte, SC Agrosuind Com SRL şi administratorul său, Bălău Radu au organizat proceduri de achiziţie publică în vederea atribuirii contractelor de lucrări şi achiziţie utilaje, proceduri care în fapt au fost simulate. Practic, inculpatul Bălău Radu a negociat în mod direct cu societăţile cărora urma să le atribuie contractele iar, ulterior, cu ajutorul inculpatului Zdrob Cornel, consultant în cadrul ambelor proiecte, a întocmit o serie de documente fictive pentru a crea aparenţa respectării obligaţiilor asumate prin contractele de finanţare", susţin procurorii DNA.

Ce se arată în rechizitoriu

În rechizitoriu se mai arată că din dispoziţia inculpatului Bălău Radu, SC Agrosuind Com SRL a depus în data de 23 ianuarie 2015 un memoriu conţinând date false privitoare la terminarea lucrărilor la unul dintre proiecte, fapt ce a determinat prelungirea termenului de implementare şi a făcut posibilă depunerea ultimei cereri de plată şi încasarea ultimei tranşe în valoare de peste 1,3 milioane lei.

În cauză, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 9,2 milioane lei.

De asemenea, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, prin instituirea sechestrului, asupra unor imobile ce aparţin S.C. TCE Agrosuind S.R.L.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Radu Bălău a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în alt dosar pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora.

Vezi și: Dosar Tel Drum. Tribunalul București, decizie de ultimă oră

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel