DNA: Lucian Duță, președinte CNAS, sub control judiciar

 Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi control judiciar, cu fixarea unei cauţiuni de 4.500.000 de lei, faţă de Lucian Duţă, la data faptelor preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (patru acte materiale). 

"În perioada 2010 - 2012, inculpatul Duţă Nicolae Lucian, în calitate de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, având atribuţii de ordonator de credite, a pretins şi primit, în mod repetat, de la reprezentanţii a două firme de software, foloase necuvenite pentru a asigura semnarea şi derularea în bune condiţii a unor contracte/ acte adiţionale încheiate de instituţia pe care o reprezenta cu societăţile respective. (...) Sumele de bani au fost remise inculpatului Duţă Nicolae Lucian fie în numerar (în mai multe tranşe), fie prin virament în contul unei firme pe care acesta o controla (prin operaţiuni economice ce au la bază contracte fictive de prestări servicii)", se precizează în comunicat. 

Conform aceleiaşi surse, directorul CNAS ar fi primit 5 milioane de euro în legătură cu încheierea şi derularea unui act adiţional la contractul pentru realizarea unui Parteneriat pentru proiectarea, construirea şi operarea unui sistem informatic unic integrat al asigurărilor de sănătate din România, 2,6 milioane de euro pentru a susţine încheierea şi derularea unui act adiţional la acelaşi contract, 200.000 euro în legătură cu încheierea şi derularea unui acord-cadru de servicii ce avea ca obiect furnizarea soluţiei informatice de implementare a Cardului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate şi interconectarea acestora cu Sistemul Informatic Unic Integrat şi un milion de euro în legătură cu încheierea şi derularea contractului pentru furnizarea de servicii privind implementarea prescripţiei electronice. , relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel