DNA - Europarlamentarul Luhan, trimis în judecată - ultimă oră

DNA
DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Luhan Petru-Constantin, la data faptei membru în Parlamentul European, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente false, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În perioada 17 martie 2010 – 06 martie 2012, Luhan Petru Constantin a depus la Parlamentul European 37 de cereri false prin care a solicitat rambursarea unor cheltuieli de transport.

La cererile respective, inculpatul a atașat mai multe documente justificative (facturi fiscale, chitanțe, bonuri de combustibil) având același caracter ilicit, prin care:
- s-au supraevaluat costurile unor bilete de avion,
- s-au atestat deplasări cu autoturismul între localitatea de domiciliu a inculpatului și locul de muncă, în principiu orașele Strasbourg sau Bruxelles, deplasări care, în realitate, erau efectuate cu avionul.

Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul Luhan Petru Constantin a obținut pe nedrept de la Parlamentul European suma 50.368 euro.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel