DNA, decizie pentru Monica Pop. ”Dormiți liniștit, domnule Voiculescu?”

S-a făcut dreptate pentru Prof. Dr. Monica Pop, unul dintre cei mai cunoscuti oftalmologi din Romania.

DNA a clasat dosarul în care Monica Pop era acuzată de abuz în serviciu.

Managerul Spitalului de Oftalmologie din Capitală a fost suspectată, după dezvăluirile lui Cătălin Tolontan, că ar fi falsificat contractul de închiriere dintre Spitalul de Oftalmologie şi firma care a luat spaţiul.

Se va ajunge în justiție

”AM PRIMIT DE LA DNA HOTĂRÂRE DE CLASARE A DOSARULUI pe motiv că fapta nu există! Sunt și procurori corecți! ARE CEVA DE SPUS VLAD VOICULESCU CARE A FĂCUT RECLAMAȚIA? DORMIȚI LINIȘTIT, domnule Voiculescu, MULȚUMIT CĂ AȚI MAI FĂCUT UN RĂU? CEA MAI MARE CATASTROFĂ DIN SISTEMUL MEDICAL, ENORMA GREȘEALĂ a domnului CIOLOȘ.

Domnul Voiculescu NICI NU MĂ CUNOAȘTE, N-A VENIT SĂ VADĂ UN SPITAL FĂRĂ INFECȚII de  trei ANI, PERFORMANT, CURAT! A LOVIT LA SUGESTIA UNUI ALT NEOM (domnul TOLONTAN) pentru că mi-am permis să spun cât de tare exagerează și ce inepții chimice emană. Ei trăiesc și se bucură să facă rău! Vom vedea cum își vor justifica atitudinea în justiție!”, a fost prima reacție a Monicăi Pop.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel