DNA: Acțiune penală împotriva unor înalți funcționari

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de Octavian-Ciprian Topan, la data faptelor director al Direcției Juridice în cadrul Direcției Generale Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) București, acuzat de abuz în serviciu în legătură cu ajutorul dat unor oameni de afaceri care au fraudat bugetul Uniunii Europene și bugetul de stat.

În același dosar au fost puși sub control judiciar doi oameni de afaceri — Marin Ciupitu și Alexandru Emilian Mirea — acuzați de folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate, folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul general al Uniunii Europene și evaziune fiscală.

Aceștia din urmă vor depune, în termen de cinci zile de la data emiterii ordonanțelor, câte o cauțiune în valoare de 150.000 de lei, respectiv 50.000 de lei.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții Paul Petrof, la data faptelor director executiv al Direcției Regionale Vamale București, acuzat de favorizarea făptuitorului și instigare la infracțiunea de abuz în serviciu, Ion Mirea, la data faptelor ofițer de poliție judiciară în cadrul Poliției Sectorului 1 București, pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, Eleonora Carmen Luminița Rotaru și Nicolae Pasmangiu, la data faptelor consilieri superiori în cadrul Direcției Regionale Vamale București, pentru favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu.

Concret, de la DNA

"În perioada decembrie 2013-iunie 2014, inculpații Ciupitu Marin și Mirea Alexandru Emilian, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, au întocmit în fals un număr de șapte declarații vamale de import, pe care le-au folosit ulterior la Autoritatea Vamală. Acționând în această manieră, cei doi inculpați au urmărit atât eludarea unei taxe antidumping, cât și prejudicierea bugetului național și al Uniunii Europene cu suma de 889.768 de lei (din care 75% urma să revină bugetului UE, iar 25% bugetului național). Ca urmare a unei anchete desfășurate de Oficiul de Luptă Antifraudă (OLAF), Direcția Regională Vamală București a emis decizii pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite în sarcina celor doi administratori, după efectuarea controalelor vamale", arată DNA.

Potrivit sursei citate, contestațiile formulate de către cei doi administratori cu privire la impunerea acestor sume de bani de către Autoritatea Vamală au fost respinse, astfel că aceștia au formulat acțiuni în contencios administrativ în vederea anulării celor șapte decizii.

"În vederea ștergerii urmelor infracțiunii, dar și pentru păstrarea beneficiilor materiale ilegal obținute, inculpatul Ciupitu Marin a acționat pe două paliere. Pe de o parte a apelat la suspectul Petrof Paul, director executiv al Direcției Regionale Vamale București, iar pe de altă parte, sprijinit și de către ofițerul de poliție judiciară, Mirea Ion, tatăl celuilalt om de afaceri, l-a abordat pe inculpatul Topan Octavian-Ciprian, director al Direcției Juridice din cadrul Direcției Regionale a Municipiului București", se mai spune în comunicat.

Procurorii arată că, în intervalul decembrie 2015-aprilie 2016, Marin Ciupitu și Paul Petrof au pus la cale o strategie infracțională prin care au urmărit constituirea, în mod fraudulos, a unor documente vamale ce urmau a fi utilizate ulterior de către cei doi administratori, în cadrul proceselor civile aflate în curs, iar în acest sens i-au identificat pe cei doi consilieri vamali cu privire la care s-au asigurat că vor fi obedienți și vor concretiza rezoluțiile lor infracționale, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel