DNA: 47 de inculpați condamnați în luna mai

 Direcţia Naţională Anticorupţie informează că au fost condamnaţi definitiv, în luna mai, 47 inculpaţi în dosarele de corupţie. 

"În cursul lunii mai 2017, în dosare de corupţie instrumentate de DNA au rămas definitive 29 hotărâri judecătoreşti prin care au fost condamnaţi 47 inculpaţi, între care: un preşedinte consiliu judeţean, un primar municipiu, 6 directori în cadrul unor instituţii publice (un director al Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, un director al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, un director în cadrul Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană Baia Mare, un director executiv al Casei Judeţene de Pensii Suceava, un director la Direcţia Licenţe din cadrul Autorităţii Rutiere Române Bucureşti, un director în cadrul Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu-Jiu), un ofiţer de poliţie judiciară, un subofiţer jandarm, un inspector antifraudă, 4 consilieri în cadrul instituţiilor publice", se arată într-un comunicat al DNA.

Pedepsele dispuse de judecători faţă de cei 47 inculpaţi variază între 10 ani închisoare şi 1 an şi 2 luni cu amânare, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel