Divizia presă, fake news în grup. Propagandiștii lui Tapalagă aplică tehnicile rusești de manipulare pe care zic că le combat

Site-ul de propagandă sistemistă deținut de Dan Tapalagă pretinde că luptă cu Kremlinul. Iar concret, pentru a-și justifica eventuale sponsorizări de la ambasade, cu dezinformările rusești. În realitate, cei care dezinformează sunt chiar oamenii lui Tapalagă. Și nu o fac pentru un scop înalt, cum ar fi războiul neconvențional cu Rusia, ci pentru lovi în presa nealiniată sistemului de interese personale pe care îl servesc.

Articolul publicat în 28 iulie 2018 de către Cristian Citre este un fake news de manual. Manipularea se face prin asociere, omisiune și minciuni care inițiază lanțul dezinformării.

Cercetătorii americani, înlocuiți de cercetătorii polonezi și ucrainieni


Astfel, Citre prezintă un studiu elaborat de think-tank-uri poloneze și ucrainiene, despre ”Rezistența la dezinformare în Europa Centrală și de Est”. Concluziile sunt rezumate în câteva rânduri: care sunt grupurile vulnerabile la dezinformare, care este specificul țărilor din zonă, cât de vulnerabile sunt etc.

Minciuna este strecurată printre aceste generalități, probabil corecte, focalizându-se strict asupra adversarilor lui Tapalagă. ”Studiul mai notează că și presa din România este un teren fertil pentru rețeaua propagandei rusești, mai ales publicațiile și televiziunile care răspândesc în mod constant fake news, precum: Antena 3, România TV, Dcnews sau stiripesurse.ro”, susține Cristian Citre. Nu se prezintă date, informații, argumente care să susțină această afirmație. Citre lasă să se înțeleagă doar că afirmația a fost  făcută de autorii studiului invocat. Atenție, care au fost prezentați cititorilor săi drept polonezi și ucrainieni.

Obiectivul era atins: presa sistemistă și rețelele puteau rostogoli fraza ca pe un adevăr, validat de cercetarea ucrainiano-polonă și de site-ul lui Tapalagă, deontologul presei românești.

Tapalagă, la finalizare. Lanțul, inițiat de paginademedia.ro


În realitate, nici măcar autorii ”studiului” folosit pentru manipulare de Citre nu par a fi citit ceea ce citează. Dacă ar fi urmărit link-urile invocate de așa-zisul ”Studiu”, ar fi văzut că lucrurile stau exact pe dos: G4Media are un scor de încredere mult mai mic decât DCNews, deci taman site-ul lui Tapalagă este perceput drept generator de fake news. Care este, în realitate, lanțul dezinformării pe care a finalizat-o G4Media?

La pagina 270 a studiului polono-ucrainian, unde se face referire la DCNews, apare o notă de subsol care indică ”sursa” pe care s-au bazat autorii: un articol din publicația “Ziarul de Iași”, care la rândul său preia  un articol din site-ul paginademedia.ro.

Acesta anunță că a fost dezvoltată o aplicaţie care avertizează utilizatorii în privinţa conţinutului site-urilor de ştiri. Paginademedia, evident, aruncă în joc numele pe care le va prelua G4Media, citând site-ul think-tank-ului polono-ucrainian.

Fakenews-ul din paginademedia.ro promovează o aplicație care nu există


”“Pare de necrezut? Verifică informația și din alte surse”. Antena3.ro, Romaniatv.net, Stiripesurse.ro şi Dcnews.ro au fost incluse pe lista unei aplicaţii care atrage atenţia asupra site-urilor care ar putea răspândi informaţii îndoielnice. Cele patru site-uri de ştiri au fost incluse pe lista aplicaţiei “De necrezut”, prima extensie de browser dezvoltată de un român care avertizează asupra site-urilor care ar putea răspândi informații îndoielnice. Widget-ul este disponibil momentan în magazinul de aplicaţii al browserului Google Chrome”, scrie paginademedia.ro.

Căutând pe Chrome Store aplicația “De necrezut” se poate observa că nu există o astfel de aplicație. De fapt, link-ul ne  duce la aplicația Rubrika, pusă la dispoziție de site-ul https://rubrika.ro.

 

G4Media, site-ul care generează fake news


Deci, paginademedia.ro dezinformează la greu, asociind DCNews cu lipsa de încredere, pentru că aplicația pe care o invocă dă rezultate exact pe dos. Instalând extensia “Rubrika” observăm că site-ul DCNEWS are un scor de 53 din 100, fiind de încredere. Site-ul etalon al deontologilor din divizia presă, www.digi24.ro, are un scor de 57 din 100, deci aproape de scorul obținut de DCNEWS.

De cealalată parte, deontologii și ”cercetătorii” think-tank-ului omit să menționeze scorul publicației G4MEDIA, care i-ar face de râs. Site-ul lui Tapalagă are un scor mult sub cel obținut de DCNEWS, 42/100, adică aplicația pe care ei o invocă stabilește că G4 Media este probabil să genereze fake news-uri, nefiind una de încredere. Ceea ce s-a dovedit chiar prin articolul lui Citre.

 

Mecanismul dezinformării practicat de presa sistemistă

 

Iată, deci, cum activează presa sistemistă mecanismul dezinformării de tip rusesc: ca să dea credibilitate minciunii folosește un așa zis studiu științific, care în ceea ce ne privește preia afirmații neverificate de pe surse care citează alte surse (ziarul de Iași-paginademedia.ro), sursa inițială publicând un fake news.

Ulterior, este invocat studiul pentru discreditarea presei nealinitate, tot într-un articol fake news, care va fi preluat de publicațiile sistemiste și amplificat de rețele. 

Cititorilor lui Tapalagă li se prezintă studiul drept unul realizat de experți din alte state (Ucraina și Polonia), dar capitolul referitor la România, unde este strecurată dezinformarea care îi interesează, a fost, de fapt, scris de un român: Teodor Lucian Moga, din Iași.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel