Dispar unele facultăţi. Vom auzi tot mai rar de specializări ca Fizică, Marketing şi Robotică

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Din toamnă, mai multe universităţi mari din ţară elimină din specializările de licenţă. Matematica, fizica, marketingul, robotica şi securitatea sistemelor informatice militare nu vor mai fi o opţiune pentru studenţii din unele oraşe.

Matematica la Universitatea “Ovidius” din Constanța, ‘Teologia ortodoxă didactică” la Universitatea Al.I. Cuza din Iași, Fizica la Universitatea din Oradea, Marketingul la Universitatea din Pitești se numără printre specializările care intră în lichidare la instituțiile de învățământ superior începând de anul viitor, potrivit unor schimbări puse în consultare pe site-ul Ministerului Educației. Alte programe la care urmează să se renunțe: Securitatea sistemelor informatice militare la Academia Tehnică Militară, dar și Limbile moderne aplicate și Dreptul la Universitatea de medicină și științe din Târgu Mureș.

Documentele puse în consultare, ce vizează modificarea unei Hotărâri de guvern privind domeniile, specializările și programele de studii universitare în 2022-2023, cuprind o anexă referitoare la “Specializări/Programe de studii universitare care intră în lichidare începând cu anul universitar 2022-2023”, informează edupedu.ro

Printre programele care urmează să intre în lichidare din următorul an se numără mai multe specializări desfășurate de universități din țară în centre din Maramureș (Baia Mare, Satu Mare). Printre acestea – studiile de Robotică oferite de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca la Baia Mare. Unele instituții renunță la specializări-cheie pentru domeniul lor, precum: specializarea “Ingineria și securitatea sistemelor informatice militare” (domeniu-cheie în contextul de securitate actual) la Facultatea de Sisteme Informatice a Academiei Tehnice Militare din București, specializarea Fizică la Facultatea de Informații și Științe a Universității din Oradea, specializarea Marketing la Facultatea de Științe Economice și Drept a Universității din Pitești, specializarea Matematică la Facultatea de Matematică și Informatică a Universitatea “Ovidius” din Constanța. De asemenea, la Academia Tehnică Militară “Ferdinand I” din București, Facultatea de Sisteme Informatice și Securitate Cibernetică – specializarea “Ingineria și securitatea sistemelor informatice militare”

Alte schimbări notabile:

La Politehnica Timișoara intră în lichidare specializarea “Vehicule pentru transportul feroviar”. La Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș specializarea Drept de la învăţământ cu frecvenţă redusă urmează să intre în lichidare, această formă fiind înlocuită de învăţământul la distanţă.

Lista completă – Specializări/Programe de studii universitare care intră în lichidare începând cu anul universitar 2022-2023 poate fi consultată AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel