Directorul Orange, condamnat. Subordonați de-ai săi s-au SINUCIS

Fost director al Orange a fost condamnat la închisoare. Acuzațiile sunt grave. 

Didier Lombard, fostul director general Orange, a fost condamnat la închisoare, în Franța.

Un tribunal francez l-a condamnat pe fostul director general al grupului telecom Orange, Didier Lombard, la o pedeapsă de un an de închisoare. Lombard a fost găsit vinovat de "hărţuire morală" într-un dosar care are legătură cu valul de sinucideri de la France Télécom. De asemenea, Didier Lombard a fost condamnat la plata sumei de 15.000 de euro, conform site-ului france24.com.

Între 2008 şi 2009, 35 de angajaţi ai France Telecom (Orange) s-au sinucis, unii dintre ei evocând un “management al terorii” destinat să îi facă să părăsească compania.

Conform sursei citate, din pedepsa de un an de închisoare, la care a fost condamnat Didier Lombard, a fost suspendată o perioadă de opt luni, ceea ce înseamnă că practic Didier Lombard va petrece doar patru luni în închisoare. La rândul său, compania Orange, care la data sinuciderilor se numea France Telecom, a fost găsită şi ea vinovată de acelaşi acuzaţii şi amendată cu 75.000 de euro.

Hărţuire morală organizată la nivel de companie

În actul de punerea sub acuzare, procurorii au vorbit de “o hărţuire morală organizată la nivel de companie”. Procurorii nu reproşează foştilor manageri “alegerile strategice de transformare a companiei, ci maniera în care această restructurare a fost făcută”.

Pe banca acuzaţiilor s-au aflat Didier Lombard, care a condus France Telecom între 2005 şi 2010, alături de numărul doi Louis-Pierre Wenes şi fostul director de resurse umane Olivier Barberot. Alţi patru membri ai conducerii companiei au fost inculpaţi pentru complicitate. Toţi riscau o amendă de 15.000 de euro şi un an de închisoare. La rândul său, compania France Télécom risca o amendă de 75.000 de euro.

France Telecom este prima mare companie care a fost acţionată în justiţie în Franţa pentru “hărţuire morală”, definită de codul penal drept “acţiuni repetate având drept scop sau efect o degradare a condiţiilor de muncă”.

Urmează apelul

Lombard, în vârstă de 77 de ani, a negat infracțiunile și face apel la decizie. Orange a spus că nu va ataca sentința, conform aceleiași surse. Alți trei foști executivi Orange, acuzați și de „hărțuire morală”, au negat, de asemenea, responsabilitatea. Directorii au declarat că planul de restructurare era o necesitate economică.

Fostul monopol al telecomunicațiilor a folosit ultima zi a procesului din iulie pentru a oferi despăgubiri victimelor și rudelor celor care au murit. Judecătorul președinte a estimat că cererile de despăgubiri până în prezent se ridicau la aproximativ 2 milioane EUR (2,25 milioane USD).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel