Directorul CFR Călători, Iosif Szentes: Vagoane pentru transportul autoturismelor

Directorul general al CFR Călători, Iosif Szentes ia în calcul introducerea unor vagoane pentru transportul autoturismelor, astfel încât călători să își poată folosi mașinile după ajungerea la destinație. 

CFR Călători a încheiat anul trecut cu un profit de aproape 33 de milioane de lei şi cu venituri proprii de 1,12 miliarde de lei, în creştere cu 7%. De asemenea, şi-a redus arieratele la 130 de milioane de lei, peste nivelul programat, de 178 milioane de lei, şi a reparat de patru ori mai mult la materialul rulant motor decât în anii precedenţi. 

Directorul general al CFR Călători, Iosif Szentes, a acordat un interviu AGERPRES, în care a vorbit despre realizările companiei în 2017, dar şi despre proiectele pentru viitor, care includ atât reparaţii planificate ale materialului rulant, cât şi modernizări sau închirieri de rame electrice sau automotoare. De asemenea, şeful CFR Călători ia în calcul posibilitatea transportului autoturismelor cu vagoane speciale ataşate la trenurile internaţionale, iar un prim test în acest sens ar putea fi realizat în iunie, în cazul trenului spre Salonic. Totodată, se are în vedere modernizarea unui număr mai mare de vagoane pentru transportul de biciclete şi schiuri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel