Director al Casei de Pensii Mureș, pensionat cu forța. Primele declarații: O presiune politică

Violeta Alexandru
Violeta Alexandru

Eugenia Neagoe, directorul Casei Județene de Pensii Mureș, a făcut primele declarații după ce a fost anunțată că va primi un ordin de demitere. 

”Potrivit dispozițiilor Articolului 516, Alineatul 2, din Codul Administrativ, m-am adresat Casei Naționale de Pensii Publice cu o cerere prin care am solicitat aprobarea pentru a fi menținută în funcția publică încă un an de zile și am și primit în scris această aprobare. Ieri m-am prezentat la Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține ordinul, iar domnul președinte al Casei mi-a comunicat că lucrurile s-au schimbat și nu poate să emită ordinul de menținere ci un ordin de demitere. Urmează să mi-l comunice. În discuția cu domnul președinte a apreciat pozitiv rezultatele Casei de Pensii Mureș, activitatea mea, nu a avut niciun reproș. Personal, am bănuit că este vorba de cu totul și cu totul altceva. Presiuni de altă natură peste care nu poate să treacă. Poate că e vorba de o presiune politică. Este o bănuială a mea”, a precizat Eugenia Neagoe în direct la România TV. 

Violeta Alexandru ar dori s-o pensioneze forțat pe directoarea Casei de Pensii Mureș, pentru a pune în locul ei un PNL-ist.

VEZI AICI: Violeta Alexandru ar pensiona cu forța o directoare de la Casa de Pensii, "ca să pună un PNL-ist în locul ei"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel