Modelul e copiat de liderii noștri politici, impresionați de forța rețelelor de socializare. De ce nu au același succes?
Premierul Tudose, de exemplu, s-a întrebuințat chiar și în concediu, răspunzând pe Facebook unei persoane din diaspora care reproșa ceva guvernului. Pierdere de vreme, era mai util să se odihnească o oră în plus, dacă el a scris mesajul.
Diferența între strategia lui Trump și încercările epigonilor săi ține de lungime. Trump postează mesaje de cel mult 141 de semne. Sunt mai degrabă lozinci, care declanșează reacții emoționale. Nu le poți replica, nu le poți combate cu argumente raționale. Nici măcar Ponta, nativ online, nu reușește să concentreze mesajele la fel de mult.
Ca și Cioloș, înaintea sa, premierul Tudose, sau șeful PNL, Ludovic Orban, astăzi, la fel ca Alina Gorghiu, ieri, postează texte kilometrice, demonstrații și argumentații pe care le distribuie/like-uiesc susținătorii fideli. Restul, le ignoră. Politicienii depind de jurnaliști, să le rezume textul într-un titlu care se citește.
Tweet-urile lui Trump sunt la fel ca stafidele folosite de Băsescu, după rețeta Săftoiu (formulări tari, care agață presa și publicul, aruncate într-un discurs mai lung ca stafidele în cozonac).
Se pare că: publicul s-a cam săturat, vrea doar stafidele din mijloc; când nu ai mai nimic de spus ți-e mai ușor să scrii câteva pagini, în loc să postezi un mesaj de 141 de semne.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
