Elena Ceaușescu, ”mamă” pentru Ion Iliescu. Mărturisiri Ion Ceaușescu

Sâmbătă, 7 ianuarie 2017, s-au împlinit 101 de la nașterea Elenei Ceușescu. În această zi, senatorul Marius Marinescu a redat pentru DC News o convorbire cu Ion Ceaușescu, fratele mai mic al lui Nicolae Ceaușescu, în care i-a povestit cum Elena Ceaușescu a fost o mamă eroină, ea având cinci copii, unul dintre ei fiind Ion Iliescu. 

”Elena Ceaușescu a fost o familistă, o mamă eroină, fiindcă a avut cinci fii, dintre care trei biologici, Zoe, Nicu și Valentin, și încă doi: Ion Ceaușescu, fratele mai mic al lui Nicolae Ceaușescu, și pe Ion Iliescu. Pe cei doi din urmă i-a crescut din 1945 până l-a trimis la studii la Moscova. Pe toți cei cinci copii i-a crescut în strada Herăstrău nr 27, unde a stat înainte de a se muta în vila din Primăverii nr 50, în 1965”, a declarat Marius Marinescu.

Elena Ceaușescu l-a ”adoptat” pe Ion Iliescu după ce tatăl acestuia a decedat. 

”În timpul detenției lui Nicolae Ceaușescu la Târgu Jiu, Elena Ceaușescu obișnuia să-l viziteze. În același penitenciar se afla la vremea aceea și tată lui Ion Iliescu. În vizitele sale la închisoarea de la Târgu Jiu, Elena Ceaușescu îl mai lua cu ea și pe copilul Ion Iliescu. În 1945, după moartea tatălui lui Ion Iliescu, din solidaritate comunistă, Elena Ceaușescu s-a îngrijit de creșterea viitorului președinte post-decembrist. Prin anii '50 i-a trimis, pe Ioan Ceaușescu și pe Ion Iliescu, la Moscova la studii. Ion Iliescu a rămas în capitala URSS, încheindu-și studiile, însă fratele lui Nicolae Ceaușescu a renunțat după doar un an. Ulterior, Ion Iliescu a fost promovat prim-secretar la tineret, iar în 1971 a fost promovat secretar cu propaganda, o funcție foarte înaltă în cadrul partidului.


 

Foto: Arhiva personală Marius Marinescu 

În 1971, în vizita întreprinsă de către cuplul Ceușescu în Coreea de Nord și China, Ion Iliescu a făcut parte din delegația prezidențială. În timpul acestei vizite au fost două momente importante: Elena Ceaușescu și-a stabilit drept model în ascensiunea politică ulterioară pe soția lui Mao Tze-dun, iar Nicolae Ceaușescu a primit semnale și anumite informații care l-au determinat să-l marginalizeze pe Ion Iliescu la scurt timp după revenirea în țară. Ion Iliescu a fost trimis vice-președinte la CJ Timiș. De atunci a început căderea politică a lui Ion Iliescu” a mai spus Marius Marinescu.

De ce l-a marginalizat Nicolae Ceaușescu pe Ion Iliescu

Ceaușescu aflase încă din anul 1985, odată cu glasnost-ul şi perestroika lui Gorbaciov, că se intenționa înlăturarea lui de la putere și căderea blocului socialist, iar președinte al României urma să devină Ion Iliescu. ”Ceaușescu știa, din cauza asta îl și marginalizase pe Ion Iliescu. Pe de altă parte, Nicolae Ceaușescu avea în plan schimbări majore pentru 1990. Intenționa să facă o separare a puterilor în stat, în sensul că Nicu Ceaușescu să devină secretar general al PCR, care urma să-și schimbe numele în Partidul Social Democrat, iar Nicolae Ceaușescu să rămână președintele Republicii Socialiste România. De asemenea, Ceușescu avea de gând sî schimbe și numele țării în ”România”. Aceste detalii apar în cartea scrisă de fostul ministru de Externe Ștefan Andrei în volumul ”I se spunea Machiavelli””.

Elena Ceaușescu, familistă convinsă

Cât despre Elena Ceuașescu,  Marius Marinescu a mai subliniat: ”După 1971 a promovat rapid în politică. A devenit membră a Comitetului Central, iar la Congresul al XII-lea al PCR a fost aleasă în funcția de prim-viceprim-ministru al Consiliului de Miniştri, membru al CPEx și al Biroului Permanent al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. 

Elena Ceaușescu, repet, era o familistă convinsă, a avut grijă de copii, era chiar exagerată în educația lor. A fost atât de devotată soțului, încât înainte de a fi executată a spus ”Am luptat împreună, împreună vreau să murim”. În același timp, Elena Ceaușescu era extraordinar de geloasă, niciun consilier al lui Nicolae Ceaușescu nu a fost femeie. Mai multe dezvăluiri se regăsesc în paginile volumului ”Palate și vile prezidențiale” semnat de mine, de dl general Adrian Eugen Cristea (șeful Securității prezidențiale a lui Ceaușescu) și de dl Nicu Ceaușescu, (nepotul de frate al lui Ceaușescu, fiul lui Ion Ceaușescu)”.

Elena Ceaușescu și-a sărbătorit ultima zi de naștere pe 7 ianuarie 1989, la Cazinoul Sinaia. Împlinea atunci 73 de ani de viață. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel