Dezbatere PE. Grapini: S-au mai șters urmele monstruozității când Macovei acuza România

Miercuri, 18 octombrie, în Parlamentul European, a avut loc o dezbatere importantă, pe tema serviciilor de urgenţă, la care şi ţara noastră a fost reprezentată.

Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a participat la dezbaterea europeană şi a oferit mai multe detalii. S-a discutat mult despre legislaţia UE privind numărul de urgenţă 112 şi s-au analizat amendamente vitale pentru asigurarea unui serviciu performant: asigurarea că setările manuale privind locaţia sunt utilizate pentru a localiza cu acurateţe apelurile de urgenţă, stabilirea unui sistem invers-112 pentru alertare rapidă și eficientă a populaţiei în caz de urgenţă, îmbunătăţirea accesului utilizatorilor finali cu dizabilităţi la serviciile de urgenţă.

[citeste si]

“Conform Directivei din 2009 privind Serviciile Universale, statele membre trebuie să asigure accesul pentru utilizatorii finali cu dizabilităţi ale serviciilor de urgenţă. În prezent, această legislație nu este implementată în totalitate, astfel că, în multe state, oamenii cu deficiente de auz nu au cum să contacteze serviciile de urgenţă. Militez pentru ca această problemă să fie rezolvată şi mă voi implica, aşa cum am făcut-o şi până în prezent”, a declarat umanista Maria Grapini.

Grapini a ţinut să precizeze că s-a simţit mândră de prestaţia reprezentanţilor Serviciului de urgenţă 112 din România, în condiţiile în care aceasta a urmat simulacrului de eveniment macovist, pro Laura Codruţa Kovesi, care, în opinia sa, a lăsat o impresie dezolantă Europei, a transmis Maria Grapini într-un comunicat de presă.

“Se poate ca România sa fie reprezentată profesionist! Am fost la înălţime, felicitări serviciului de urgenţă! S-au mai șters urmele monstruozității de ieri, când Macovei acuza România și cerea sancţiuni!”, a conchis Maria Grapini.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel