Despăgubiri pentru mașinile stricate în gropi. Ce trebuie să facă șoferii

Șoferii români pot obține despăgubiri în cazul în care autoturismul lor a suferit defecțiuni în urma circulației pe drumurile publice. Pașii de urmat diferă în funcție de asigurare (RCA sau CASCO), iar practica judiciară dovedește că șoferii au de regulă câștig de cauză.

Trebuie ținut cont că trebuie să existe o legătură de cauzalitate între defecțiunea suferită de mașină și starea drumurilor pe care s-a circulat și de asemenea, șoferii trebuie să știe că nu pot reclama defecțiuni la mașină în cazul în care au circulat cu viteze neregulamentare sau în cazul în care nu au respectat regulile de circulație (de exemplu, dacă luăm un bumper cu 100km/h și mai apoi constatăm că s-au stricat bucșele de la mașină, nu vom putea invoca răspunderea autorităților publice). De asemenea, șoferii nu se pot prevala pentru a repara uzura mașinii de folosirea frecventă a unor drumuri care au gropi.

Temeiul acțiunii în instanță în astfel de cazuri va fi răspunderea civilă delictuală, pentru care trebuie să existe cumulativ: o faptă ilicită, un prejudiciu, o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția persoanei responsabile. În ceea ce privește procedura ce trebuie urmată, aceasta diferă dacă autoturismul are sau nu poliță CASCO.

Șoferii primesc banii pentru reparații și cheltuielile de judecată

În cazul în care autoturismul nu are încheiată o poliță CASCO, trebuie în primul rând stabilit cine este responsabil de administrarea respectivului drum, ca de exemplu primăria, consiliul județean sau CNAIR (acest lucru poate fi determinat prin  consultarea Ordonanței Guvernului 43/1997 privind regimul drumurilor). Se va depune în instanță o acțiune împotriva autorității competente, însoțită de un deviz de la un service autorizat. Mai departe, se va plăti o taxă de timbru, care va fi calculată în funcție de valoarea reparațiilor cerute în acțiunea de judecată. Pentru stabilirea legăturii de cauzalitate între prejudiciul adus mașinii și groapa sau denivelarea din asfalt, instanța va desemna un expert judiciar. În urma determinării acestei legături, păgubitului îi va fi rambursată suma din deviz. Între timp, șoferul își poate repara singur mașina, fie la acel service, fie la un alt service pentru a putea circula în condiții de siguranță. Astfel de procese de obicei durează în jur de doi ani, însă în practica judecătorească recentă se poate vedea că în general șoferii au câștig de cauză. De asemenea, dacă reclamantul câștigă procesul, acestuia îi vor fi rambursate cheltuielile de judecată.

 

Procedură simplificată în cazul mașinilor cu poliță CASCO

În cazul în care mașina are o asigurarea CASCO, procedura va fi simplificată și va fi introdusă în fața asiguratorului, urmând ca acesta din urmă să se îndrepte împotriva autorității publice competente. Procedura este similară, în ideea în care se va sesiza asiguratorul și eventual dacă este cazul și poliția; este recomandat ca șoferii să facă poze atât autoturismului cât și gropilor sau denivelărilor de la locul producerii defecțiunii. Mai apoi, un inspector de daune se va deplasa cel mai probabil la locul producerii defecțiunii și după întocmirea și aprobarea dosarului de daune, îi va fi rambursată suma asiguratului. Șoferii trebuie să precizeze clar locul producerii incidentului precum și să arate că au circulat conform normelor în vigoare pe acele drumuri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel