Designerul Răzvan Ciobanu, condus pe ultimul drum

Designerul Răzvan Ciobanu a fost înmormântat astăzi în cimitirul Progresul din București. Sute de oameni au participat la eveniment.

Designerul Răzvan Ciobanu a fost înmormântat astăzi în cimitirul Progresul din București. Sute de oameni au mers la capela unde trupul neînsuflețit a fost depus și i-au aprins lumânări. De altfel, vedete, prieteni și rude, l-au condus astăzi pe ultimul drum. 

Cu puțin timp înainte de ora 09:00, sicriul a fost scos din capela cimitirului și dus în biserică. Cei care au luat parte la slujba de înmormântare au adus sute de buchete mari de flori. Printre cei prezenți s-a numărat și Cătălin Botezatu sau Iulia Albu.

Conform România TV, preotul a precizat la finalul slujbei de înmrmântare că ”fiecare este liber să își trăiască viața așa cum dorește”.

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit luni, în a doua zi de Paşte, într-un accident de circulație, petrecut la intrarea în comuna Sălcele, din județul Constanța.

Detalii din ancheta. Rezultatele necropsiei, confidențiale

”Eu i-am rugat pe acei domni care au dat dovadă de un profesionalism ieșit din comun, spun eu... Necropsia a durat aproape șase ore. Domnul polițist care se ocupă de anchetă, un domn foarte serios, l-am rugat ca ancheta să se desfășoare sub confidențialitatea cerută de lege. Pentru că sunt acte nepublice. Mă suna lumea și îmi spunea că au ieșit rezultatele. Apar tot felul de speculații în presă... toate rezultatele sunt confidențiale și le vom vedea peste două, trei săptămâni, dar nu vor fi date publicului”, a mai spus Laura Vicol în direct la România TV. 

Vezi și: Moarte Răzvan Ciobanu. Anchetatorii lămuresc misterul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel