Descoperire CIUDATĂ pe plaja din Mamaia

Componenta aeronautică recuperată luna trecută de echipa pirotehnică a ISU Dobrogea, de pe plaja din Mamaia, a fost catalogată de experţii Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile - CIAS drept un motor de rachetă (rocket booster). 

Surse interne au relevat că în urma determinărilor făcute la faţa locului, specialiştii în inginerie aerospaţială au constatat că obiectul metalic construit din tablă de aluminiu îmbinată cu nituri, recuperat din nisipul plajei Mamaia, de la limita apei, cu greutatea de aproximativ 400 kg, ce părea un motor de aeronavă, este de fapt un rocket booster (motor de rachetă), în terminologia de specialitate. 

Potrivit specialiştilor din aviaţia militară, echipamentul auxiliar de propulsie de tipul rocket booster era folosit în timpul celui de al Doilea Război Mondial la avioanele de vânătoare sau bombardament, pentru decolarea de pe piste scurte. 

Comandor-aviator în rezervă Alexandru Bîzdîc, fost director general al Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu şi şef de stat major al Unităţii Militare de elicoptere de luptă Tuzla, a declarat pentru AGERPRES că astfel de motoare rachetă cu combustibil lichid (rocket booster) ajutau la decolarea în forţă a avioanelor de vânătoare sau bombardament de tipul: JU 88, HE 111, BV 138, ME 321, ME 323 şi ARADO 234, de pe piste scurte, cum erau aerodromurile militare amenajate în jurul Constanţei în timpul celui de al Doilea Război Mondial (Palas, Viile Noi, Mamaia Sat - Năvodari sau de la Plaja Tataia), relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel