Derby-ul FCSB - Dinamo a început: Uhrin Jr. nu simte o presiune ”prea mare”

Dusan Uhrin Jr (Dinamo). foto: FB
Dusan Uhrin Jr (Dinamo). foto: FB

Dusan Uhrin Jr (Dinamo) știe că meciul cu FCSB este cel mai tare derby în România, însă spune că ”este relaxat”.

Dusan Uhrin Jr a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că partida cu FCSB, de sâmbătă, reprezintă un derby pentru el, dar nu simte o presiune suplimentară comparativ cu alte meciuri.

"Nu simt nimic, e un meci important pentru noi şi atât. Avem nevoie de cele trei puncte, trebuie să luptăm pentru asta, trebuie să fim mai buni decât până acum pentru că nu am jucat prea bine împotriva celor de la Voluntari. E un derby, e important, dar nu simt o presiune prea mare. Vreau să câştigăm, cu siguranţă, şi trebuie să dăm tot ce avem mai bun, dar cea mai bună echipă va câştiga. Într-un derby este vorba despre tactică şi va fi dificil pentru jucători. FCSB are o echipă bună şi ne va fi greu. Coman este un jucător periculos, dar mai sunt şi alţii la fel, au doi fundaşi centrali foarte buni. Este primul meu derby în România, dar nu simt o presiune prea mare, este un meci ca oricare altul. Nu sunt relaxat, dar nu simt o presiune, pentru mine e un meci ca oricare altul", a declarat antrenorul formaţiei Dinamo, citat de Agerpres.

Antrenorul ceh nu consideră că starea gazonului de pe Arena Naţională va fi determinantă în ceea ce priveşte rezultatul final: "Nu cred că va avea o importanţă prea mare starea gazonului, ambele echipe joacă pe acelaşi gazon. Mâine şi sâmbătă mă voi gândi la primul 11 şi mă voi decide. Nu vreau să fac surprize prea mari pentru echipa mea, îmi place să fac schimbări, dar nu multe. Popa este pregătit să joace. Cred că va fi un meci foarte greu, orice partidă împotriva lor este grea. Suntem pregătiţi pentru acest meci, vom face totul să-l câştigăm".

Partida FCSB - Dinamo, din cadrul etapei a 12-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, pe Arena Naţională.

Citește și: FCSB - DINAMO. Dusan Uhrin, avertisment pentru 'câinii roșii'



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel