Deputatul PNL Ionuţ-Sorin Banciu, DEMISIE din Parlament pentru a prelua mandatul de secretar de stat

"Mi-am depus astăzi demisia din funcţia de deputat pentru a-mi prelua mandatul de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor", anunţă Deputatul PNL Ionuţ-Sorin Banciu.

"Este o decizie bine cântărită, pe care am luat-o considerând că experienţa acumulată de mine până în prezent în domeniul protejării mediului va fi valorificată mai bine în cadrul Executivului. În ultima zi de mandat ca deputat am depus o propunere legislativă pe care o consider extrem de necesară în lumea în care trăim: introducerea educaţiei ecologice în şcoli, pentru a pregăti generaţiile actuale de copii să aibă grijă de mediul înconjurător şi de sănătatea lor.

O România verde nu poate să fie decât o Românie educată, pentru că problemele de mediu nu se pot rezolva doar de către autorităţi, ci avem nevoie de un efort al întregii societăţi şi de înţelegerea profundă a impactului pe care fiecare activitate individuală o are asupra planetei. Trebuie să devenim mult mai conştienţi atunci când facem alegeri individuale, simple, de la modul în care ne hrănim, călătorim şi până la cum ne construim şi ne încălzim locuinţele. Iar toate aceste comportamente se formează prin educaţie. Cu cât mai devreme, cu atât mai eficient.

Speranţa mea este ca tinerii să le transmită inclusiv părinţilor şi bunicii lor respectul şi grija faţă de natură. Am încredere în colegii mei parlamentari că înţeleg importanţa actualizării educaţiei elevilor cu informaţiile necesare protejării mediului şi că vor vota ca această propunere să devină lege", transmite Ionuţ-Sorin Banciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel