Del Potro, decizie privind turneul de la Indian Wells

Del Potro
Del Potro

Juan Martin Del Potro, care urmează să fie supus unui tratament la genunchiul drept, a anunţat că nu va participa la turneul ATP de la Indian Wells (California), programat în perioada 4-17 martie şi la care este deţinătorul titlului, a precizat tenismanul argentinian, miercuri, pe reţelele de socializare, informează AFP. 

"După ce am jucat la Delray Beach (16-25 februarie), am consultat diferiţi specialişti şi am decis, împreună cu echipa mea, să urmez un tratament de terapie regenerativă la genunchi. Din păcate, voi fi nevoit să aştept mai multe zile înainte de a reveni pe teren", a precizat Del Potro, informează AFP. 

"Sunt dezolat că nu pot să-mi apăr titlul la Indian Wells. Eram nerăbdător să revin în acest loc special pentru mine, dar ideea este de a aştepta două săptămâni şi de a vedea dacă tratamentul dă roade şi îmi va permite să joc la Miami", în perioada 18-31 martie, a adăugat el. Numărul 4 mondial s-a accidentat în octombrie la turneul Masters 1.000 de la Shanghai, suferind o fractură de rotulă la genunchiul drept. El a fost nevoit anul acesta să renunţe la Australian Open, în luna ianuarie. 

Vezi şi: Manchester City renunţă la Nike. Cu cine semnează "cetăţenii"

Sectorul 6. Parteneriat pentru combaterea consumului de droguri

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel