DECLARAȚII de ULTIMĂ ORĂ de la Palatul Cotroceni

Palatul Cotroceni
Palatul Cotroceni

Administrația Prezidențială anunță declarații de la Palatul Cotroceni. 

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, va susţine marţi, la ora 12:00, o declaraţie de presă. 

Bună ziua!
În primul rând, vă urez bun venit la această declarație de presă și mai apoi vă voi aduce la cunoștință motivul întâlnirii noastre.


Vreau să vă comunic acțiuni importante din agenda Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, în perioada imediat următoare. Este o agendă cu foarte multe puncte importante, tocmai de aceea haideți să vedem ce va exista în programul Președintelui în perioada următoare.

Aș începe cu ziua cu joi, 13 iulie, când Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va vizita Centrul Administrativ „Mihail Kogălniceanu", din județul Constanța, ocazie cu care va avea o întrevedere cu Președintele Comitetului Militar NATO, generalul Petr Pavel. Tot cu această ocazie, Președintele României se va întâlni cu piloții români și britanici aflați în acea zonă, tocmai pentru a se asigura de buna desfășurare a misiunii de poliție aeriană întărită.

De asemenea, vreau să precizez faptul că, o informație pe care probabil o cunoașteți deja, în perioada mai până la sfârșitul lunii august, în zona teritoriului României se află patru avioane Eurofighter Typhoon, alături de personalul aferent. Vorbim despre 150 de piloți și personal tehnic. Aceștia se asigură de buna desfășurare a misiunii de poliție aeriană în zona de Sud a Flancului Estic al NATO.

Mergem mai departe în agenda domnului Președinte Klaus Iohannis și vreau să mă opresc la ziua de sâmbătă, 15 iulie, când Președintele va participa la poligonul Cincu din județul Brașov, începând cu ora 11:00, la exercițiul multinațional militar întrunit cu trupe în teren și trageri de luptă Saber Guardian 17. Saber Guardian 17 este un complex de exerciții militare multinaționale anuale, derulat în România, Ungaria și Bulgaria. Este condus de către comandamentul forțelor terestre ale Statelor Unite din Europa, desigur, alături de Statul Major General al Armatei Române.

E bine de știut că acest exercițiu militar este bazat pe un scenariu fictiv de apărare colectivă și aș vrea să vă dau mai multe informații despre scopul exercițiului din acest an – consolidarea măsurilor de apărare pe Flancul Estic Aliat, promovarea stabilității și securității în regiunea Mării Negre, întărirea Parteneriatului, a încrederii reciproce între forțele armate ale Statelor Unite și forțele armate ale țării noastre, împreună cu 21 de națiuni aliate și partenere. Vreau să mai precizez faptul că la această acțiune participă peste 25.000 de militari și, în același timp, vor fi peste 2000 de mijloace tehnice angrenate în exercițiu.

Mergem mai departe. Aș vrea să mă opresc la ziua de marți, 18 iulie. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va fi în vizită în județele Harghita și Covasna. Au trecut mulți ani de când un șef de stat nu a mai fost în vizită oficială în cele două județe din centrul țării, iar scopul acestei vizite îl reprezintă cunoașterea problemelor locale, identificarea realităților zonei, dar și a elementelor care țin de viitoarea dezvoltare regională.

Aș vrea să vă prezint elemente concrete din acest program, pentru că este un program foarte încărcat, cu multe acțiuni desfășurate în localitățile din zonă, și permiteți-mi să mă opresc asupra primei acțiuni. Președintele va participa la o dezbatere cu autoritățile locale, o dezbatere care avea loc la Consiliul Județean Harghita, în Miercurea Ciuc. Va fi o dezbatere la care vor participa peste 300 de aleși locali, dar și reprezentanți ai instituțiilor județene. Această dezbatere poartă numele „Coerență și transparență – exemple de bune practici la nivelul județelor Harghita și Covasna". Se va concentra pe identificarea problemelor cu care se confruntă cei din administrația locală din județele Harghita și Covasna, dar și identificarea domeniilor cu potențial de dezvoltare în această zonă, dar și a modului în care sunt puse în practică măsurile de ordin administrativ în această zonă.

Cele două județe, e bine de subliniat, au un potențial extraordinar de dezvoltare, dar trebuie identificate condițiile care vor face posibile această dezvoltare. Din nou, vreau să vă dau câteva detalii despre temele care vor fi abordate în cadrul acestei dezbateri – infrastructură, activități economice și forță de muncă la nivel local, capacitatea de colaborare prin intermediul clusterelor și al asociațiilor de dezvoltare intercomunitare, turismul și, așa cum am precizat deja, potențialul de dezvoltare din această zonă. Aș mai preciza un lucru. Acest eveniment, această dezbatere este organizată de Consiliul Județean Harghita în colaborare cu Consiliul Județean Covasna.

Mergem mai departe. Al doilea punct din agenda Președintelui în cadrul acestei vizite îl reprezintă vizita la Complexul Monahal Șumuleu Ciuc. Este una dintre cele mai cunoscute zone de pelerinaj din România. De asemenea, este cel mai mare complex de acest gen din Europa de Est, adunând credincioși din România și din alte țări. Vizita la acest centru spiritual are un rol foarte clar. Președintele își dorește să sublinieze încă o dată importanța pe care o acordă încurajării tradițiilor, respectării drepturilor și libertăților prevăzute de Constituție când vorbim despre libertate religioasă, dar și dezvoltarea parteneriatului între autoritățile locale și culte în domenii precum cel cultural, social și educațional.

Mai departe, în cadrul acestei acțiuni, în cadrului vizitei în județele Harghita și Covasna, Președintele se va opri la căminul „Sfântul Ștefan" din Miercurea Ciuc. Va vizita acest cămin, și, de asemenea, în incinta acestei instituții, va avea o întâlnire cu meșteșugari, întreprinzători și producători autohtoni. Ca de fiecare dată, când sunt astfel de contexte, Președintele își dorește să sublinieze faptul că susține agricultura ecologică, și, de asemenea, producătorii autohtoni, meșteșugarii. Să nu uităm că aceste aspecte țin de brandul României și, dacă tot vorbim de potențial de dezvoltare în această zonă, tocmai aceste lucruri pot face parte din elementele de dezvoltare agroturistică din zona Harghita și Covasna.

Mergem mai departe, deplasarea în județul Harghita se va finaliza undeva în jurul prânzului. Este o estimare, desigur. Președintele va vizita atunci un obiectiv foarte important din punct de vedere economic pentru zona despre care vorbim. Este vorba aici despre fabrica Perla Harghitei din Sâncrăieni, este o fabrică cu tradiție în îmbutelierea apei minerale. Are capital integral românesc, ceea ce este un fapt foarte important. Și aș mai spune un lucru, România se află pe locul 5 la nivelul Uniunii Europene la capitolul producție de ape minerale, care este, din nou, un fapt care merită adus în prim plan. Tocmai de aceea, șeful statului intenționează să sublinieze acest potențial pe care îl are zona, un potențial economic important, tocmai pentru că existe resurse deosebit de bogate în izvoare de ape minerale.

Mai avem un punct în agendă. După prânz, Președintele va merge în județul Covasna, mai precis în municipiul Sfântul Gheorghe. Aici va avea loc o întâlnire cu reprezentanții clusterelor, asociațiilor profesionale și incubatoarelor din zonă. Se va discuta despre măsurile care ar putea fi luate pentru încurajarea întreprinderilor mici și mijlocii din zonă, dar și modul în care acestea ar putea să aducă o contribuție importantă la dezvoltarea economică a județelor Harghita și Covasna.

Aș mai sublinia încă un aspect care face parte din această vizită. În seara zilei de 18 iulie, Președintele va lua parte la un moment cu totul special, acesta va avea loc la Mausoleul de la Mărăști, în județul Vrancea, la exact 100 de ani la bătălie, una dintre cele mai mari desfășurate pe teritoriul României în Primului Război Mondial. Iată, Președintele ia parte la un ceremonial militar, dar, de asemenea, aduce omagii ostașilor români care și-au pierdut viața în timpul Primului Război Mondial.

Și aș vrea să vă mai spun un lucru, Președintele vrea să pună în evidența contribuția remarcabilă pe care au avut-o ostașii români la ceea ce înseamnă realizarea Unirii.

Și de asemenea, două aspecte importante - cât este de necesar să marcăm momentele glorioase ale Armatei Române și Președintele își mai dorește să sublinieze nevoia urgentării, nevoia intensificării pregătirilor pentru anul 2018. Să nu uităm că vorbim despre Centenarul Marii Uniri și sunt necesare aceste pregătiri foarte serioase.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel