Debitul Dunării, la intrarea în ţară, valoare dublată. La ce să ne așteptăm

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Debitul fluviului Dunărea, pe secţiunea Baziaş, va fi în creştere pe durata următoarei săptămâni, până la valoarea de 11.800 mc/secundă, aproape dublu faţă de media multianuală a lunii iunie, reiese din prognoza Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Potrivit hidrologilor, până pe data de 14 iunie, ora 7:00, în aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în creştere, cu excepţia ultimelor zile ale intervalului când vor fi în scădere pe sectorul Gruia - Turnu Măgurele.

În prima parte a intervalului, nivelurile se vor situa peste Faza I de apărare pe sectoarele Giurgiu - Brăila şi Isaccea - Tulcea, precum şi peste Faza a II-a de apărare pe sectorul Gruia - Zimnicea, iar în partea a doua a intervalului se vor situa peste Faza I de apărare la Gruia, Feteşti, Vadu Oii şi pe sectorul Isaccea - Tulcea, peste Faza a II-a de apărare pe sectoarele Calafat - Călăraşi şi Brăila - Galaţi şi la Cernavodă, respectiv peste Faza a III-a de apărare la Hârşova, scrie Agerpres.

Vezi și: Bilanț dezastruos în Teleorman, după viitură. Meteorologii avertizează: Ce urmează

Situaţia pe râurile din ţară

Prognoza de specialitate relevă faptul că debitul Dunării, la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în primele două zile, până la valoarea de 11.800 mc/s, apoi în scădere până la 11.000 mc/s, ambele valori peste media multianuală a lunii iunie, de 6.400 mc/s. În ceea ce priveşte situaţia pe râurile din ţară, estimările INHGA arată că, până în dimineaţa zilei de 14 iunie, debitele medii zilnice vor fi, în general, în creştere din cauza precipitaţiilor prognozate şi propagării.

Pe toată durata intervalului de prognoză sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri însemnate de debite şi niveluri pe unele râuri, cu depăşirea Cotelor de apărare, ca urmare a precipitaţiilor sub formă de aversă, cu caracter torenţial şi însemnate cantitativ, prognozate şi a propagării, cu precădere în prima parte a intervalului, în special pe râurile din sudul, estul şi centrul ţării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel