De ce preţul petrolului a atins RECORDUL. Scenariul care ne așteaptă

Preţul petrolului a atins 75 de dolari, cel mai înalt nivel din noiembrie 2014.

Această creștere vine pe fondul faptului că Statele Unite vor decide până pe 12 mai dacă vor renunţa la o înţelegere nucleară cu Iranul şi dacă vor impune sancţiuni.

Prețul petrolului a crescut de când cele 14 naţiuni din cadrul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), dar şi alţi producători, inclusiv Rusia, au decis să restrângă producţia anul trecut, iar în noiembrie 2014 au fost de acord să extindă aceste reduceri până la sfârşitul anului 2018.

Tamas Varga, broker al PVM, a spus că perspectiva preşedintelui Donald Trump de a scoate SUA din acordul nuclear pe care Iranul l-a semnat cu puterile mondiale în 2015 a dus la creşterea de preț înregistrată.

Riscurile unei escaladări


O creștere a prețurilor poate afecta creșterea economiei globale, au avertizat analiștii. Unul dintre cele efectele creșterii prețului petrolului este legat de inflație, forțând băncile centrale să majoreze ratele dobânzilor mai repede decât se așteptau. Acest scenariu ar însemna o încetinire a investițiilor companiilor, a cheltuielilor populației și a pieței bursiere, informează BBC Mundo.

[citeste si]

Companiile de producţie din ţările OPEC au redus stocurile, dar aceste reduceri au fost doar parţial compensate de o creştere a producţiei de petrol din SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel