De ce încă mai există violență împotriva femeii? Ce spun psihologii

Într-o societate tot mai avansată, în care diferențele de gen aproape s-au estompat, violența împotriva femeii încă reprezintă o problemă foarte serioasă pe care încă nu am reușit să o gestionăm, spun specialiștii.

Potrivit IGPR, în 2017 s-au înregistrat 20.531 de fapte de loviri și alte agresiuni, în care victime erau femei, în proporție de 76%.

În opinia psihologului Lenke Iuhoș, acest fenomen există încă la cote alarmante deoarece, în multe familii din România, relația bărbat-femeie funcționează ca acum 2000 de ani, epocă în care bărbatul era superior femeii datorită forței. 

"De cele mai multe ori, teama de schimbare, teama de a o lua de la zero, le împiedică pe unele femei agresate de a-și părăsi partenerul, iar unii bărbați simt când victima se supune și nevoia de dominare va escalada, iar agresiunile vor fi din ce în ce mai dese. Din nefericire, încă există femei cu o educație precară, care au fost învățate că femeia trebuie să stea acasă, la cratiță, singura ei grijă fiind creșterea copiilor și treburile gospodărești, că trebuie să își asculte bărbatul și să accepte în tăcere și bătaia. Este foarte clar că în societatea actuală, fenomenul acesta trebuie să dispară, iar egalitatea dintre sexe nu trebuie să fie doar la nivel de discurs, ci trebuie să fie cultivată la nivel de societate", declară psihologul Lenke Iuhoș.

Cauzele psihologicale care generează violența asupra femeii


1. Consumul de alcool în exces. "Sunt încă foarte mulți bărbați care sunt de părere că alcoolul ajută pe termen scurt evadarea din realitate. Starea de euforie sub influenţa alcoolului completează imaginea cioplită a bărbatuilui neputiincios. Este vorba despre acel bărbat care probabil suferă de incapacitate socială", explică psihologul Lenke Iuhoș.

2. Paranoia bărbaților că sunt înșelați. "Acest gând îi răpeşte din atmosfera caldă a relației, a familiei şi devin individualişti, stând ca un turn de control să vadă şi să acţioneze. Arată violenţă asupra femeii faţă de care tot ei îşi confirmă dragoste profundă. Se consideră corecţi şi sunt vulnerabili la nedreptăţile partenerei", declară psihologul.

3. Nevoia bărbatului de dominare. "Există relaţii în care imaginea femeii se schimbă în ochii bărbatului. Bărbatul crede că femeile nu sunt la fel de inteligente, cu experiență, încrezătoare, puternice, determinate și independente ca bărbații. Dacă sunt determinate, le consideră "prea masculine"", continuă psihologul Lenke Iuhoș.

4. Lipsa de comunicare. "Furia este o formă de comunicare în repertoriul său: vorbeşte exploziv, pasiv-agresiv sau învinovățește pe alții. Comunicarea nu are o codificare verbală, ci apare prin ieşiri de furie; aruncă vorbe, sparge lucruri. Este pueril, dar cu un comportament de neacceptat", explică psihologul Lenke Iuhoș.

Cum poate fi combătută violența?
Specialistul crede că pregătirea pentru schimbare este răspunsul pentru combatarea violenței, iar din păcate mulți așteaptă ca această schimbare să se producă de la sine. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel