De ce fotografiile cu Regele Mihai nu vor mai fi publicate. Explicație

Ultimele fotografii cu Majestatea Sa Regele Mihai I al României au fost realizate în 24 ianuarie 2016, de Alain Morvan, fotograful Casei Majestăţii Sale Regelui din Elveţia. Aceasta va fi ultima înfățișare publică a Regelui.

Există și o explicație din istorie în acest sens. Astfel, în viziunea monarhică asupra persoanei Regelui, Suveranul reprezintă însăşi Naţiunea, iar Naţiunea nu poate fi văzută suferindă, în persoana Suveranului. Iar în acest sens, ştim că Regele Mihai este suferind, iar toate buletinele de sănătate publicate (inclusiv ultimul, din 24 august 2017) anunţă faptul că starea sa este fragilă, explică Tudor Vișan-Miu, Preşedintele la Organizaţie de Tineret - Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, pe blogul personal.

Deşi Majestatea Sa a mai primit vizite, acestea nu au fost ilustrate: de pildă, Regele a primit, în octombrie 2016, vizita primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă, iar, la 10 mai 2017, vizita părintelui Adrian Diaconu, protopop pentru Elveția, la reședința sa privată din Elveția. Acesta a afirmat: „Vă asigur că Regele Mihai se simte foarte bine, în ciuda vârstei sale”, mai informează sursa citată.

La începutul anului, Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a regelui Mihai I, care a fusese supus unei operaţii chirurgicale. Într-un mesaj public, Suveranul afirma că este sigur că fiica sa „Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa" de a-l reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile sale publice.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel