EXCLUSIV  De ce a renunțat Daniel Zamfir la ALDE, partidul lui Tăriceanu: Situație INACCEPTABILĂ. Sunt revoltat!

Daniel Zamfir FOTO AGERPRES
Daniel Zamfir FOTO AGERPRES

Senatorul Daniel Zamfir a vorbit în exclusivitate cu DCNEWS după ce a anunțat că demisionează din ALDE.

Am terminat definitiv și irevocabil activitatea mea în ALDE condus de Călin Popescu-Tăriceanu”, a declarat, vineri, Daniel Zamfir, contactat de DCNEWS.

Întrebat care a fost picătura care a umplut paharul și l-a condus spre decizia luată, Daniel Zamfir a răspuns astfel: „Au fost multe lucruri care s-au adunat, plecând de la faptul că înțelegerea inițială care m-a convins să vin alături de Călin Popescu-Tăriceanu, și anume susținerea legilor împotriva abuzurilor, nu s-a materializat. A fost un lucru extrem de important în luarea deciziei. Dar picătura care a umplut paharul a fost felul lamentabil în care domnul Tăriceanu, după ce a aflat componența noului Guvern și programul de guvernare, singurul lucru pe care l-a reproșat a fost faptul că sunt mai puține femei. Sunt extrem de revoltat. De exemplu, domnul Tăriceanu nu a comentat nimic în legătură cu faptul că se secretizează arhiva SIPA”.

„Lucrul care cu adevărat mi-a pus capac”, a continuat Daniel Zamfir, „a fost faptul că, timp de trei ani, ALDE s-a aflat într-o guvernare în care a susținut cu tărie în Parlament și pe toate posturile de televiziune Legea pensiilor, Legea salarizării, voucherele de vacanță, și alte măsuri bune din mediul economic, măsuri care, acum, sunt aruncate la gunoi pur și simplu.

Actualul program de guvernare desființează toate aceste măsuri bune, iar ALDE e într-o situație absolut inacceptabilă: să-și anuleze singur toate lucrurile bune pe care le-a făcut. Eu nu pot să accept așa ceva.

Nu știu cum se simt colegii mei parlamentari, care, timp de trei ani, pe toate posturile explicau cât de bune sunt Legea salarizării, voucherele de vacanță și așa mai departe. Acum vin și votează Guvernul Orban care anulează acele măsuri bune. Am terminat definitiv și irevocabil activitatea mea în ALDE condus de Călin Popescu-Tăriceanu", a subliniat Daniel Zamfir.

VEZI ȘI: Daniel Zamfir, DECIZIE după demisia din ALDE. Are și sprijinul PSD

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel