Datoriile la ANAF, șterse. Cine sunt beneficiarii

ANAF
ANAF

Datoriile de la ANAF ar putea fi șterse pentru o categorie importantă de companii.

Ministerul Energiei propune ştergerea datoriilor pe care le au producătorii de energie la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), prin preluarea unor active energetice, se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă, postat pe site-ul instituţiei.

"Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează o modalitate specială de stingere a obligaţiilor fiscale ale operatorilor economici care deţin capacităţi de producere a energiei electrice instalate în Sistemul Electroenergetic Naţional reprezentând active funcţionale energetice, administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală", se arată în primul articol al proiectului de act normativ.

 Analiză tehnico-economică privind justificarea operaţiunii şi efectele acesteia 

În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin active funcţionale energetice, se înţelege totalitatea bunurilor mobile şi imobile aparţinând unui operator economic ce deţine capacităţi de producţie a energiei electrice care concură la asigurarea siguranţei sistemului electroenergetic naţional.

Mai departe, în articolul 2, se arată că "Prin derogare de la prevederile art. 263 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, la cererea operatorilor economici care deţin capacităţi de producere a energiei electrice instalate în Sistemul Electroenergetic Naţional reprezentând active funcţionale energetice, creanţele fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se sting prin trecerea în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Energiei a unor active funcţionale energetice, aflate în proprietatea acestora".

Cererea operatorilor economici va cuprinde o analiză tehnico-economică privind justificarea operaţiunii şi efectele acesteia şi va fi însoţită de avizul favorabil al ministerului de resort, al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi al operatorul de transport şi sistem Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica.

Cum se va face stingerea creanțelor

Stingerea creanţelor fiscale se va face la valoarea bunurilor ce intră în componenţa activelor funcţionale energetice, stabilită prin raportul de evaluare întocmit de către un evaluator independent atestat în condiţiile legii.

Lista bunurilor aferente activelor funcţionale energetice ce urmează să fie evaluate, precum şi raportul de evaluare se aprobă prin ordin emis de către ministrul Energiei.

Bunurile care sunt grevate de alte sarcini în afara celor instituite de organul fiscal central nu pot constitui obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă.

Ministerul Energiei şi operatorii economici încheie un proces-verbal de predare-preluare prin care se trec în proprietatea publică a statului activele funcţionale energetice, care cuprinde şi valoarea acestora.

Proiectul nu este însoţit de o notă de fundamentare. Totuşi, în preambulul actului normativ, se arată că Executivul adoptă prezenta ordonanţă ţinând cont de condiţiile deosebite în care s-a realizat producţia de energie electrică în perioada de iarnă, în ultimii ani, perioadă în care un aport esenţial l-au avut producătorii de energie pe bază de combustibil fosil - cărbune şi hidrocarburi.

Citește și: Vosganian despre postarea lui Chirilă: Altceva mă surprinde

Necesitatea asigurării obiectivului, motiv invocat

Un alt motiv este necesitatea asigurării obiectivului prioritar în domeniul energetic privind asigurarea continuităţii în alimentare de către operatorul de transport şi de sistem a unui mixt de producere şi a serviciilor tehnologice de sistem, astfel încât să poată fi suplinită ieşirea din funcţie a oricărei capacităţi energetice, fără a se deconecta consumatori de la reţea.

Totodată, există o diferenţă majoră între puterea instalată şi puterea disponibilă a unităţilor de producere a energiei electrice, fapt ce arată necesitatea adoptării de măsuri pentru asigurarea siguranţei Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN).

Autorii proiectului amintesc şi situaţia economico-financiară dificilă a unor operatori economici, precum Complexul Energetic Hunedoara şi Electrocentrale Bucureşti, care deţin capacităţi de producere cu importanţă deosebită pentru menţinerea nivelului de siguranţă în funcţionare a SEN.

În plus, adoptarea unor măsuri de către ANAF privind recuperarea datoriilor prin executare silită sau alte modalităţi de stingere a creanţelor nu asigură dezideratul menţinerii în cadrul SEN.

Citește și: România deține una dintre cele mai mari comori verzi din lume

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel