Darren Cahill, răbufnire: ”Ai fost o RUȘINE ABSOLUTĂ”. Decizia Simonei Halep

Simona Halep, 5 WTA, a fost eliminată de la Turneul Campioanelor. Este al cincelea an la rând când părăsește acest campionat înainte de faza semifinalelor. 

Antrenorul australian Daren Cahill s-a enervat în timpul partidei și i-a spus Simonei Halep, după ce jucătoarea a pierdut cinci game-uri consecutive, că ”În ultimele trei game-uri ai fost o ruşine absolută pe teren. Acordă-ţi o şansă şi revino-ţi. Asta depinde de tine. Revizuieşte-ţi atitudinea şi o să câştigi meciul. Am încredere totală. Cum o să te defineşti ca atlet şi ca un competitor. Nici nu este vorba de rezultat acum”. 

Daren Cahill a fost ușor criticat pentru cuvintele dure, unii au crezut că a fost prea mult, alții au susținut că, deși a avut dreptate, a fost prea dur în exprimare. 

Reacție Simonei Halep

Simona Halep s-a amuzat în schimb, scriind pe Instagram: ”Nu e uşor să-l enervezi, dar în cele din urmă am reuşit”. 

Pe de altă parte, românca a luat o decizie care e posibil să nu-l facă fericit pe Cahill. Simona Halep a afirmat că, pentru ea, Australia nu este o variantă, cu referire la pregătirea pentru noul sezon: ”Cu siguranță, nu voi face pregătirea în Australia. Este foarte greu pentru mine să stau acolo atât de mult. Australia nu este o opțiune”, potrivit Mediafax. 

Simona încheie anul cu satisfacție: "Am făcut o treabă bună, chiar dacă nu a fost un an foarte bun. Am câștigat totuși Wimbledon, ceea ce face că acest an grozav în cele din urmă. Nu sunt dezamăgită de mine pentru acest an. Abia îl aștept pe următorul".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel