Darius Vâlcov, decizie în instanță

Magistraţii Tribunalului Dolj au decis miercuri, la primul termen de la această instanţă al procesului în care Darius Vâlcov este judecat pentru fapte de corupţie, să menţină măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de acesta şi i-au admis cererea de a se prezenta la poliţie o dată la două săptămâni. 

"În cauză s-a menţinut măsura controlului judiciar, care a fost modificată în sensul că în loc să meargă o dată pe săptămână la poliţie i s-a admis cererea de a merge o dată la două săptămâni", a declarat joi, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Dolj, Denis Ghervase. 

Potrivit sursei citate, următorul termen în dosar a fost stabilit pentru 11 octombrie, când vor fi reaudiaţi martorii din dosar şi se continuă judecata. 

Potrivit unei decizii CEDO, dacă dosarul este strămutat, iar una dintre părţi solicită reaudierea unor martori, aceştia se reaudiază în faţa judecătorului la care a ajuns dosarul. 

Dosarul lui Darius Vâlcov aflat pe rolul Tribunalului Dolj a fost strămutat luna în iulie a.c. de la Tribunalul Olt, în urma unei decizii a Curţii de Apel Craiova. 

În 2015, Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în două dosare instrumentate de DNA, fiind inculpat pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Celălalt dosar se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

În dosarul strămutat la Tribunalul Dolj fostul ministru este acuzat de procurori că în perioada noiembrie-decembrie 2012, în calitate de primar, i-a pretins unui om de afaceri - denunţător în cauză - aproximativ 10% din sumele încasate de o societate de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie - 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranşe, de la respectiva firmă, printr-o altă intermediară, peste 2,1 milioane lei, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel