Daniel Zamfir: 10 motive pentru care nu îl votez pe Isărescu

Daniel Zamfir
Daniel Zamfir

Daniel Zamfir, senator ALDE, a spus de ce nu îl votează pe Mugur Isărescu.

”10 MOTIVE PENTRU CARE NU IL VOI VOTA PE MUGUR ISĂRESCU

1. Marile falimente bancare, inclusiv FNI, au avut loc sub supravegherea lui Mugur Isarescu. Doar pentru "gaura" Bancorex toti romanii au plătit timp de 10 ani, în plus, un cent pentru fiecare litru de carburant.

2. Bugetul de stat e finanțat la dobanzi ridicate de bănci printr-o morișcă introdusă de Mugur Isărescu, prin care BNR finanțează bancile străine care rândul lor împrumută la costuri ridicate Statul român!

3. În perioada crizei, când era nevoie de lichiditate, a scos banii din economie, ținând dobanzile sus și blocand astfel accesul la finanțare, în timp ce în Europa lucrurile se întâmplau exact invers.

4. În perioada de recesiune, când se tăiau salarii, BNR a raportat profit iar în timp ce economia se sufoca, 10% din profit se plătea sub forma de bonusuri Consiliului de Administrație și angajaților BNR.

5. A girat și a intervenit în mod direct în stabilirea unui mecanism total netransparent de calcul al indicelui Robor, care a permis umflatea ratelor românilor cu credite în lei.

6. A permis băncilor practici comerciale abuzive care au ruinat multe familii de români. Românii plătesc costuri triple cu creditarea față de media europeană în timp ce băncile străine au profituri triple.

7. Din 2005, de când a adoptat țintirea inflației ca regim de politică monetară, doar întru-un singur an aceasta a fost atinsă. În loc de stabilitatea prețurilor s-a ales obținerea profitului și implicit a bonusurilor de performanță acordate CA și amgajaților BNR
8. Este principalul responsabil pentru subfinanțarea economiei românești. Gradul de intermediere financiară este de 5 ori mai mic decât media europeană.

9. Este într-o situație de crasă incompatibilitate, comercializând vinul familiei sale atât la BNR cât și la băncile pe care le controlează.

10. A încasat în mod ilegal un bonus de 130.000 euro, ca ajutor de pensionare, în condițiile în care nu s-a pensionat”, a scris Daniel Zamfir pe Facebook.

Comisiile reunite de buget-finanțe ale Parlamentului l-au validat, marți, pe Mugur Isărescu, pentru funcția de guvernator al BNR

Membrii celor două comisii au validat, de asemenea, și candidații înscriși pentru funcții în Consiliul de administrație al Băncii Naţionale a României.

Mugur Isărescu a fost validat pentru funcția de guvernator al BNR și președinte al Consiliului de administrație, fiind singurul candidat înscris pentru aceste funcții. Votul a fost unanim.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel