Daniel Petrescu, noul locțiitor al șefului Statului Major al Apărării

Generalul-maior Daniel Petrescu a fost numit, din 13 august 2019, în funcția de locțiitor al șefului Statului Major al Apărării și înaintat, prin decret al președintelui, la gradul de general-locotenent - cu trei stele, anunță Ministerul Apărării Naționale (MApN).

"Generalul-maior Daniel Petrescu a fost numit, începând cu data de 13 august 2019, în funcția de locțiitor al șefului Statului Major al Apărării și înaintat, la data de 14 august 2019, prin decret al Președintelui României, la gradul de general-locotenent - cu trei stele", anunță Ministerul Apărării Naționale, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Daniel Petrescu a îndeplinit, din august 2017 până la această dată, funcția de comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE). Experiența sa profesională include funcții deținute la nivel tactic, operativ și strategic în cadrul Forțelor Terestre Române, în comandamente NATO și în teatrele de operații. Este veteran al teatrelor de operații, cu misiuni executate în Angola (1995-1996-misiunea UNAVEM III și 1998-1999- misiunea MONUA), Albania (1997), iar la comanda Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni" a executat misiuni în Kosovo (2003), Bosnia-Herțegovina (2004), Irak (2005) și Afganistan (2007).

A fost Reprezentant militar al Şefului Statului Major General

În perioada iunie 2013 - iulie 2016, a îndeplinit funcția de Reprezentant militar al Şefului Statului Major General la Comandamentul Aliat pentru Transformare, Norfolk, Virginia, SUA. Este șef de promoție al Institutului Militar de Infanterie „Nicolae Bălcescu" de la Sibiu (promoția 1992), șef de promoție al Universității Naționale de Apărare „Carol I" (promoția 2003), absolvent „cu distincție" al Colegiului Național de Război din cadrul Universității Naționale de Apărare Washington DC, SUA, unde a urmat un master în „Strategie de securitate națională" (2011). Educația sa militară mai include un doctorat în științe militare și informații la Universitatea Națională de Apărare „Carol I" (București, 2010). De asemenea, este absolvent al Colegiului Întrunit de Comandă și Stat Major (JSCSC), Marea Britanie, unde a urmat Cursul avansat de comandă și stat major (2007-2008) și a absolvit masterul în studii de apărare la King's College din Londra.

Generalul-maior Ovidiu Uifăleanu a fost numit, începând cu data de 13 august 2019, în funcția de consilier coordonator domeniu al ministrului apărării naționale. Atribuțiile de șef al Statului Major al Forțelor Terestre (SMFT) sunt îndeplinite de generalul-maior Dorin Blaiu, comandant al Componentei Operaţionale Terestre şi locţiitor al şefului SMFT.

Ovidiu Uifăleanu a fost şef al Statului Major al Forțelor Terestre 

Generalul-maior Ovidiu Uifăleanu a îndeplinit, din august 2017 până în prezent, funcția de şef al SMFT. Experiența anterioară include funcțiile de comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE) (2015-2017), comandant al Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan" (2014-2015), precum și alte funcții de nivel operativ și tactic. Este veteran al teatrelor de operații, cu misiuni executate în Bosnia- Herţegovina (2003) și Afganistan (comandant al Batalionului 812 Manevră „Șoimii Carpaților" - 2007 și locţiitor al şefului operaţiilor în Combined Team Zabul - 2012). Este absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Activi de Tancuri și Auto „Mihai Viteazul", arma tancuri (1990), al Academiei de Înalte Studii Militare, Facultatea Interarme, specializarea conducere interarme, trupe de uscat (2001) și a absolvit Cursul postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii naţionale „Securitate şi bună guvernare", Universitatea Naţională de Apărare „Carol I" (2015). Printre studiile absolvite în afara țării se numără Colegiul de război – trupe de uscat, Carliste Barracks, Pennsylvania, SUA (2010), Cursul privind legislaţia conflictelor armate, Centrul Pfp de instruire din Ankara, Turcia (2008) și Cursul de politică şi concepte NATO, Şcoala NATO – Oberammergau, Germania (2005).

Iulian Berdilă, noul comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est

Totodată, generalul-maior Iulian Berdilă a fost numit, începând cu data de 20 august 2019, în funcția de comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE). Acesta a îndeplinit, din septembrie 2017 până în prezent, funcția de șef al Direcţiei planificare strategică din Statul Major al Apărării. Printre funcțiile îndeplinite anterior se numără cea de comandant al Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan" (2015-2017) și cea de şef de stat major al Diviziei 2 Infanterie „Getica" (2014-2015). Ca veteran al teatrelor de operații a îndeplinit misiuni în Irak (ofiţer executiv al locţiitorului şefului de stat major pentru operaţii din cadrul Forţei Multinaţionale din Irak, 2006-2007) și Afganistan (comandant al Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni" - 2011). A absolvit Cursul de limbă engleză din Lackland Air Force Base şi Cursul de bază pentru ofiţeri de artilerie terestră din Fort Sill, SUA (1996), Cursul avansat pentru ofiţeri de artilerie la Fort Sill, SUA (2000), Colegiul de Comandă şi Stat Major al Forţelor Terestre din SUA (2003), studii de masterat în artă şi stiinţă militară (operaţii la nivel de teatru) la Şcoala Militară de Studii Avansate, Fort Leavenworth, Kansas, SUA (2004) și a obținut al doilea masterat în studii strategice la Colegiul de Război al Forţelor Terestre din SUA (2014).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel