Daniel Chiţoiu, accident grav. Bogdan Chirieac, solicitare pentru politicieni: Poate ne aude cineva. E CRIMĂ să nu ai aşa ceva!

Analistul politic, Bogdan Chirieac, a comentat cazul accidentului în care a fost implicat fostul ministru, Daniel Chițoiu. Acesta a explicat ce se poate face ca astfel de tragedii să fie mai reduse.

"Din momentul în care acest caz a ajuns în presă, mă îndoiesc că cineva mai intervine în anchetă. Nu știu care e relația dintre domnul Chițoiu și domnul Vela. Înțeleg că a fost un moment petrecut în 2012. Este și cazul Caracal. Când a intervenit presa, au dat din colț în colț. Trebuie să avem o poziție oficială înainte de a ne exprima. Până acum, nu avem acest fapt. Bâlbele Poliției nu sunt în favoarea domnului Chițoiu, în niciun fel. Poate omul este total nevinovat, nu știm. Dar, bâlbele Poliției și aceste comunicate prostești pe care aceștia le dau, nu îi fac niciun bine domnului Chițoiu", a declarat Bogdan Chirieac la România TV. 

Solicitare către politicieni

"Vorbim despre un accident de circulație și avem de-a face cu multe alte lucruri, precum nivelul de trafic din România de astăzi. Este o crimă să mai ai șosele cu un singur fir de mers pe sens și să nu existe separatoare solide de beton. Iată, avem un nou accident.  Ideea este că un fost ministru al Transporturilor este astăzi prim-ministru. Are astăzi ședință de Guvern pentru Secția Specială. Problema fundamentală este ca în zone în care există un trafic intens să se monteze urgent separatoare de trafic! Dacă aveam aceste separatoare de trafic, acum nu mai aveam această tragedie.

Dumnezeule, e zi de sărbătoare, e Nașterea Domnului, poate ne aude cineva din Guvernul aflat temporar la putere. Până de curând a fost PSD, acum sunt liberalii, probabil mâine e PMP la putere, poate unii ne ascultă și pe noi! Am înțeles că autostrăzi nu știm să facem și nu vom avea încă 50 de ani acum încolo, dar, domnule, un separator de trafic ca să nu mai avem astfel de accidente?", a mai spus analistul. 

Soluţii deja implementate în marile oraşe

"Este clar că nici acei bătrâni nu au vrut să moară, nici Chițoiu nu a vrut să îi omoare. Cuvântul principal din acest caz este cuvântul accident. Este altceva decât în cazul băiatului cu Aston Martin, fiindcă i s-au luat probe (n.r. lui Chițoiu) și nu era nici beat, nici drogat, treaz și nemâncat. Prin urmare, nu este vorba despre o chestiune agravantă.

În marile orașe, aceasta este soluția și anume monitorizarea traficului și centre inteligente de comandă. Când ai greșit și nu te prinde polițistul, acesta vine și te ia de acasă. Așa este în marile orașe europene. Am înțeles că era o zonă periculoasă, pe dealu Negru, cât poate să coste un separator de beton? La urma urmei, acest fapt ar salva vieți!" a concluzionat analistul politic Bogdan Chirieac, într-o intervenție la România TV, în emisiunea moderată de Liliana Ruse.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel