Daniel Barbu ridică o problemă gravă în cazul Antena 3

Procedura de evacuare a staţiilor de televiziune ale trustului Intact constituie un revelator al modului în care funcţionează statul român, spune senatorul Daniel Barbu, președinte al Comisiei speciale a Senatului pentru evaluarea stării democrației și a statului de drept.

"Circumstanţa agravantă a evenimentului priveşte ameninţarea vădită la adresa libertăţii presei, cheia de boltă a întregului edificiu de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. Felul în care statul administrează legea şi îşi valorifică dreptul de proprietate nu poate duce la suprimarea unei instituţii de presă decât prin încălcarea Constituţiei", susține Daniel Barbu.

"Evenimentul pune însă în evidenţă şi o trăsătură constantă a statului român, ce-şi tratează cetăţenii ca pe suspecţi aflaţi sub control permanent şi ameninţaţi constant cu supravegherea vieţii private, expunerea publică, arestarea preventivă, încătuşarea şi evacuarea intempestivă. Statul nu poate recurge la intimidare şi violenţă, fie şi sub aparenţă legală, decât sacrificând cele mai elementare principii democratice. Un stat violent, ce nu respectă chiar şi în exerciţiul funcţiilor sale represive legitime demnitatea persoanelor şi garanţiile constituţionale de care se bucură toţi cetăţenii, nu corespunde nici unei definiţii ce ar putea fi dată statului de drept", mai declarată senatorul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel