Dăncilă şi Toader, întâlniri la Guvern. Întrebări privind Raportul GRECO

Viorica Dancila
Viorica Dancila

Viorica Dăncilă a participat, marţi, la un dejun de lucru cu şefii de misiuni diplomatice din statele membre ale Uniunii Europene (HOMS) acreditaţi la Bucureşti.

La întrevederea de marţi au mai fost prezenţi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu. Guvernul precizează că discuţiile s-au axat pe măsurile interne întreprinse la nivel guvernamental şi pe acţiunile de politică externă realizate de la ultima întâlnire în acest format, din luna martie, cu accent pe subiectele de interes de pe agenda europeană, se arată într-un comunicat de presă primit la redacţie.

"Şeful Executivului a prezentat măsurile avute în vedere de către Guvern în scopul stimulării şi atragerii investitorilor străini, precum crearea unui Fond special de finanţare a contractelor de parteneriat public-privat care se încadrează în categoria proiectelor strategice. De asemenea, a anunţat pregătirea unui pachet de scheme de ajutor de stat, bine structurat pe domenii prioritare", se arată în comunicat.

Stadiul pregătirii pentru Preşedinţia României la Consiliul UE

Totodată, prim-ministrul Viorica Dăncilă a reafirmat interesul Guvernului pentru stimularea cercetării şi inovării ca elemente definitorii pentru maximizarea potenţialului de dezvoltare şi asigurarea unei creşteri economice eficiente, sustenabile şi de durată.

Viorica Dăncilă a prezentat şefilor de misiuni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi stadiul pregătirilor Preşedinţiei României la Consiliul UE. De asemenea, premierul a arătat că a fost adoptată o primă versiune a tematicilor de interes care vor sta la baza programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul UE.

Printre subiectele abordate la dejunul de lucru s-au mai numărat cadrul financiar multianual 2021-2027, dosarul Schengen şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

Întrebări privind Raportul GRECO

Guvernul mai precizează că un alt subiect abordat de participanţii la dejunul de lucru a vizat principalele modificări ale Codului penal şi de procedură penală.

"Ministrul Justiţiei a răspuns întrebărilor privind Raportul GRECO şi amendamentele aflate în dezbatere la Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei din cadrul Parlamentului. Ministrul Justiţiei a prezentat, totodată, aspecte legate de deciziile Curţii Constituţionale", se precizează în comunicat.

Totodată, "s-a realizat un schimb de opinii cu privire la mutarea Ambasadei României la Ierusalim, ministrul Afacerilor Externe prezentând stadiul procesului intern de evaluare", se mai arată în comunicat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel