Dăncilă: Nu sunt de acord cu un guvern care în loc să îi aducă acasă, îi îndeamnă pe români să plece

Candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă, a declarat, marți, la Cluj, că noul guvern îi îndeamnă pe români să plece din țară. „Desființarea Ministerului Românilor de Pretutindeni, scăderea salariilor, comasarea spitalelor, asta i-a făcut pe români să plece”, a spus Dăncilă.

Prezentă la Cluj-Napoca, unde s-a întâlnit cu membri ai PSD din regiunea Transilvaniei, Viorica Dăncilă a spus că a văzut programul de guvernare al viitorului executiv și că nu poate fi de acord cu un guvern care „ia măsuri împotriva românilor”.

„Am văzut programul de guvernare și acest lucru ne-a îngrijorat pe toți, pentru că eu, ca bun român și ca premier al României, n-am să fiu niciodată de acord să vină un guvern să mai ia măsuri împotriva românilor, n-am să fiu niciodată de acord să vină un guvern și să ne umilească din nou părinții și bunicii, n-am să fiu niciodată de acord să vină un guvern să distrugă agricultura românească, să vină un guvern care în loc să ne aducă acasă copiii să-i îndemne să plece. Desființarea Ministerului Românilor de Pretutindeni, scăderea salariilor, comasarea spitalelor, asta i-a făcut pe români să plece, faptul că n-au avut o salarizare corespunzătoare în România, faptul că nu au avut condiții în România și investiții, asta i-a făcut să plece”, a declarat Viorica Dăncilă citată de Mediafax.

Ea a amintit care au fost realizările pe plan intern ale guvernului pe care l-a condus

Ea a amintit care au fost realizările pe plan intern ale guvernului pe care l-a condus și l-a criticat pe președintele Klaus Iohannis despre care a spus că a avut în 5 ani 25 de deplasări externe, „din care nu a venit cu nimic”.

„Vorbea candidatul Iohannis că în 5 ani a avut 25 de deplasări în afara României, din care nu a venit cu nimic. În calitatea mea de prim-ministru am avut într-un an și opt luni, nu mai pun luna aceasta, am avut 41 de deplsari în afara granițelor țării, în care m-am dus cu proiecte, m-am dus să-mi prezint țara, m-am dus să vorbesc cu investitorii, la sfârșitul vizitei să mă întorc cu ceva în România, pentru că asta e menirea noastră”, a mai spus Viorica Dăncilă la întâlnirea cu membrii PSD de la Cluj-Napoca.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel