Dăncilă despre revenirea lui Tudose în PSD

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a respins, miercuri, posibilitatea ca fostul premier Mihai Tudose, europarlamentar, să se reînscrie în partid, afirmând că atât timp cât s-a poziționat în favoarea moțiunii de cenzură, nu poate fi acceptat în formațiune.

"Atâta timp cât Mihai Tudose și alții au votat împotriva acestui guvern nu putem să-i acceptăm în PSD. Ce facem? Răsplătim faptul că s-au poziționat împotriva partidului? Cine are astfel de idei să le uite", a declarat Viorica Dăncilă, în pofida faptului că Mihai Tudose este eurodeputat și nu a votat moțiunea de cenzură, nefiind parlamentar.

CEx-ul decide


Ea a precizat că Tudose nu a negociat cu ea o revenire în PSD.

"Nu cu mine. Negocierile se fac cu președintele partidului și conducerea partidului, CEx. Restul sunt păreri personale. Decizia se ia aici. Nu a negociat cu nimeni și nu are loc în acest partid. (...) Nu am pierdut guvernarea. Am avut trădători în partid și poate că este perioada să curățim acest partid de trădători. Am vorbit cu președinții de organizații din teritoriu, nu mai vor trădători în acest partid, oportuniști, nu mai vor oameni care lucrează pentru propria persoană și nu pentru partid", a adăugat liderul PSD.

Victor Ponta, liderul Pro România, l-a acuzat, luni, pe europarlamentarul Mihai Tudose de trădare, afirmând că acesta este „negociatorul" cu PNL.

Mihai Tudose a declarat că nu va pleca de la Pro România, așa cum a făcut soția lui Victor Ponta în perioada în care era europarlamentar. El i-a transmis din nou lui Victor Ponta să plece din partid, conform Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel