Dăncilă despre podul suspendat peste Dunăre: Ne dorim să fie făcut pe fonduri europene

Viorica Dancilă
Viorica Dancilă

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că îşi doreşte ca podul suspendat peste Dunăre în zona Jijila să se facă din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. 

„Consider că este o investiţie foarte importantă pentru Dobrogea, dar este o investiţie importantă la nivel naţional. (...) Am cerut domnului ministru (Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor - n.r.) să facă o foaie de parcurs, astfel încât să ne încadrăm ca şi timp cu realizarea acestui pod, iar al doilea lucru pe care domnul ministru deja l-a făcut este să trimită din nou la Bruxelles un studiu de trafic pe acest pod, pentru că ne dorim ca acest pod să fie introdus în Programul Operaţional Infrastructură Mare, deci am dori ca acest pod să se facă pe fonduri europene”, a spus Dăncilă, într-o conferinţă de presă, susţinută la inaugurarea noului sediu al Sectorului Poliţiei de Frontieră Isaccea al Gărzii de Coastă.

A adăugat că îşi doreşte ca acest pot să fie realizat în timpul stabilit, iar pentru aceasta este nevoie de o monitorizare foarte atentă din partea autorităţilor centrale şi locale implicate.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă efectuează luni o vizită de lucru în judeţul Tulcea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel