Dan Petrescu: Obiectivul nostru este calificarea în primăvara europeană

Dan Petrescu
Dan Petrescu

Cu un ochi plânge, iar cu altul zâmbește. Dan Petrescu a fost trist la finalul partidei retur din play-off-ul Ligii Campionilor, scor 0-1 cu Slavia Praga, dar a precizat că este fericit că nu a ieșit din Europa. CFR Cluj va juca în grupele Europa League, acolo unde țintește primăvara europeană.

"Am jucat împotriva unei echipe foarte bune, foarte puternice, care nu a pierdut niciun meci în acest sezon, o echipă cu putere maximă în atac, agresivitate. Per total avem niște regrete. Dacă meciul tur se trmina 0-0 sau măcar 1-1 ar fi jucat și ei cu mai multă frică și șansele erau egale. Portarul a fost eroul Slaviei.

Îmi pare rău pentru băieți, această echipă merita din plin să fie în grupele Ligii Campionilor. A fost un meci cu intensitate, agresivitate, s-a jucat la un nivel foarte mare, dar pe o greșeală în apărare am luat golul care nu ne-a mai dat nicio șansă. Fazele fixe le-am bătut foarte rău, cel mai rău de când sunt eu aici, deși le-am făcut de dimineață. Cred că și dacă le băteam bine ne era greu să marcăm.

Am avut o campanie fantastică și echipa merită felicitări. Era șansa vieții pentru ei, nu se știe când mai poți să joci în Liga Campionilor. Din ce am înțeles se va mai introduce o competiție în Europa pentru echipele mai mici și nu se știe când mai poți să ajungi. Eu cred în acest grup de jucători, eu d-asta m-am întors, ar fi meritat 100% să joace în grupele Ligii Campionilor, dar trebuie să fim mândri că jucăm în grupele Europa League pentru că acesta era obiectivul inițial.

Eu, personal, am un mic regret că meciul tur de la Cluj l-am pierdut cum l-am pierdut", a spus Dan Petrescu, la microfonul Digi Sport.

Slavia Praga a deschis scorul în minutul 66, prin reușita lui Boril

"M-a luat prin surprindere și pe mine când l-am văzut pe jucătorul Boril singur. M-a surprins și pe mine câtă libertate a avut, la acest nivel e foarte greu când faci această greșeală", a mai spus "Bursucul" despre golul cehilor, pe care îi vede cu ochi buni în grupele Ligii Campionilor:

"Slavia Praga va face puncte în grupe". Dan Petrescu este însă fericit de evoluția echipei sale și a fixat un nou obiectiv băieților săi: "Vrem clar calificarea, cel puțin, în primăvara europeană. Am arătat foarte bine. Eu am mare încredere că ne calificîm. Avem șanse mari să mergem în primăvară, acesta este obiectivul nostru și cred că putem să îl atingem".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel