Dan Petrescu, dorit în campionatul englez. Clubul care îl are în vizor

Dan Petrescu
Dan Petrescu

Antrenorul Dan Petrescu se află în vizorul echipei engleze Huddersfield Town, care-și caută tehnician.

Dan Petrescu, antrenorul campioanei României, CFR Cluj, a intrat în vizorul echipei de fotbal Huddersfield Town, ai cărei responsabili caută cea mai bună opţiune pentru înlocuirea managerului Jan Siewert, care a fost demis la sfârşitul săptămânii trecute, informează presa britanică.

Potrivit Sky Sports, Dan Petrescu i-a impresionat pe oficialii lui Huddersfield prin performanţele sale la cârma campioanei CFR Cluj, care a eliminat-o pe Celtic Glasgow din Liga Campionilor, săptămâna trecută.

Huddersfield Town a renunţat la serviciile germanului Jan Siewert după eşecul suferit vineri seara în meciul cu Fulham (1-2), din cadrul etapei a treia a ligii secunde engleze, interimatul la conducerea tehnică fiind asigurat în prezent de Mark Hudson.

Siewert a obţinut o singură victorie în 19 meciuri la cârma lui Huddersfield, pe care nu a reuşit să o ajute să evite retrogradarea din Premier League, la finalul sezonului trecut.

Citește și: Dan Petrescu nu mai crede în miracole: Șanse mici, mici, dar mergem să le jucăm

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel