Dan Negru, Antena 1, mesaj emoționant dedicat Mirabelei Dauer: Iartă-ne showbizul artificial...

O vedetă a postului Antena 1 a transmis, joi, un mesaj emoționant dedicat unei voci de aur a țării noastre, în care îi cere să ierte showbizul românesc actual, despre care spune că este "artificial, lipsit de respectul legendelor".

"E ziua Mirabelei Dauer! O legenda ! Doua fotografii facute la distanta de 20 de ani...Nu anii din viata conteaza! Conteaza viata din ani! Mira,iarta-ne showbizul artificial, lipsit de respectul legendelor...", a scris, joi, pe contul său de socializare, Dan Negru, unde a publicat și cele două imagini în care apăre alături de Mirabela.

Mirabela Dauer, considerată de unii critici muzicali drept cea mai bună voce feminină a muzicii uşoare româneşti din ultimele trei decenii, împlineşte astăzi 68 de ani.

De altfel, ziua de 9 iulie este specială și pentru alți trei mari artiști ai României: Margareta Pâslaru, Angela Similea și Daniel Iordăchioaie.

Margareta Pâslaru, cântăreaţă, compozitoare şi textieră, actriţă de teatru şi film, realizatoare TV şi radio, sărbătorește astăzi împlinirea vârstei de 72 de ani, în timp ce Daniel Iordăchioaie aniversează 47 de ani.

O altă doamnă a muzicii românești care își aniversează joi ziua de naștere este Angela Similea. Artista împlinește 69 de ani, ocazie de care a profitat pentru a transmite un mesaj tulburător fanilor săi. 

"În clipa ce a deschis poarta zilei de 9 Iulie, chiar la miezul nopții, am primit un dar special, prin VOCEA extraordinarei soprane Angela Gheorghiu: am ascultat și am vibrat cu lacrima încă odată: "Tatăl nostru" (Anton Pann), alături de Corul Madrigal, dirijat de Marin Constantin.
Și m-am întors... și am privit înainte... și trăiesc!
Am avut un an în care v-am simțit foarte aproape și vă mulțumesc pentru acest sentiment solid, care mă susține la orice proiect! Împreună, prin puterea rugăciunii, am reușit să punem și noi o Lumină în calea reîntoarcerii colegului meu, Gabi Cotabiță – ce miracol!!!
Acum doua zile însă, am aprins din nou Lumină, dar de acesta dată pentru zborul ireversibil al Angelei Ciochină. Doamne, mult prea devreme!
Dragii mei, de dincolo de scena sau de dincolo de ecran, vă urez "La mulți ani", vouă, celor ce vă aniversați astăzi, vă doresc sănătate și să vă bucurați de Iubirea semenilor!
La Mulți Ani, colegilor mei, Margareta Pâslaru, Mirabela Dauer, Daniel Iordăchioaie!
Vă mulțumesc încă odată, dar mai presus, mulțumesc Creatorului!
Vă iubesc!
‪#‎AngelaSimilea‬"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel