Dan Diaconescu a declarat, sâmbătă dimineaţă că, indiferent ce se va întâmpla luni dimineața la OPSPI, va merge cu banii cash la Oltchim pentru a plăti restanţele salariale în cazul în care Guvernul nu vine cu soluţia legală prin care angajaţii combinatului să-şi primească lefurile.
Patronul OTV susţine că va face acest lucru chiar dacă nu va fi semnat contractul de privatizare. "Indiferent ce se va întâmpla luni la OPSPI, muncitorii de la Oltchim nu au nicio vină şi trebuie să-şi primească banii (...) Aşteptăm o soluţie legală să plătim noi salariile, chiar dacă atunci nu vom fi proprietarii acţiunilor Oltchim şi riscăm să pierdem banii", a declarat Dan Diaconescu.
Acesta a precizat că se va deplasa personal la Râmnicu Vâlcea pentru a da salariile. "Vom găsi o soluţie să se ia banii cash din conturi şi să le dăm sub o formă sau alta oamenilor (...) Vom oferi, eventual ca donaţie, o sumă aproximativ egală cu cea pe care polonezii voiau să o dea pentru Oltchim", a afirmat Diaconescu afirmând că este conştient de faptul că ar putea să piardă banii, dacă privatizarea nu se finalizează.
"Spre deosebire de politicienii din ultimii 22 de ani care au luat banii oamenilor şi i-au dus acasă, eu iau bani din casă, de la familia mea", a spus Diaconescu.
El a acuzat Guvernul că vrea să anuleze licitaţia pentru a închide combinatul. "Cererea asta cu 'arată-mi banii' o fac doar escrocii, doar cei care fac Maradona, dar guvernanţii noştri sunt cam de aceeaşi teapă", a comentat Diaconescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu